Distribuie articolul

Avocații Mikolt Kapcza și Gabriel Marin au obținut la Curtea de Apel Cluj anularea integrală a HG 826, 932 și 990/2021 de prelungire a stării de alertă: „Niciun criteriu obiectiv… Starea de alertă se menține doar ca presiune pentru vaccinare… Evoluția pandemiei nu mai e imprevizibilă… Condiționarea participării la evenimente de vaccinare, teste sau trecerea prin boală e discriminatorie… Vaccinul e experimental. Codul Nurnberg cere consimțământul pacienților”, sunt o parte dintre motivele invocate de cei doi avocați clujeni, expuse mai pe larg de jurnalistul Valentin Busuioc pentru portalul Lumea Justiției.

Semestrul și umilința pentru guvernul Cîțu: după ce în iunie judecătorul Radu Rareș Dușa de la Curtea de Apel Cluj le-a admis avocaților Mikolt Kapcza și Gabriel Marin cererea de anulare a acelor prevederi din Hotărârea de Guvern nr. 531/2021 (privind prelungirea stării de alertă cu începere din 13 mai 2021) care le permit românilor accesul la evenimente publice (spectacole, meciuri etc.), dar și private (nunți, botezuri ș.a.) doar dacă prezintă certificatul de vaccinare sau un test Covid negativ (click aici și aici pentru a citi), acum același magistrat a pronunțat o sentință chiar mai spectaculoasă, admițând acțiunea acelorași doi avocați.

Marți, 28 septembrie 2021, judecătorul Dușa a dispus anularea integrală a hotărârilor de Guvern nr. 826/2021, 932/2021 și 990/2021. Prin primele două, Executivul a impus prelungirea succesivă a stării de alertă, cu câte o lună, din august până în octombrie, în timp ce a treia a fost emisă pentru modificarea celei de-a doua, în principal în legătură cu discriminările pentru românii nevaccinați.

De altfel, discriminarea la care se dedă Guvernul este principalul argument al avocaților Kapcza și Marin. Cei doi subliniază ca deși regimul Iohannis-Cîțu trâmbițează pe toate drumurile că vaccinarea este voluntară, în realitate același regim o face obligatorie, prin faptul că le restrânge tot mai mult libertatea de mișcare românilor nevaccinați și a celor care s-au imunizat natural, făcând deja COVID-19. Iar prelungirea la infinit a stării de alertă nu este altceva decât un pretext pentru impunerea cu forța a vaccinării – chiar și așa, sub masca infamului certificat „verde” (digital), punctează avocații-reclamanți. Ei continuă, arătând că datele din certificatul „verde” vor putea fi folosite inclusiv de entități fără autorizație de prelucrare a datelor personale – de exemplu, restaurante, supermarketuri etc.

Și astfel, guvernul Florin Cîțu încalcă nu doar Ordonanța anti-discriminare 137/2000, ci și Codul de la Nurnberg, care interzice experimentele medicale pe oameni care nu și-au dat consimțământul explicit. Or, vaccinurile anti-COVID-19 aflate acum pe piață sunt ele însele experimentale – fapt afirmat chiar de către producătorii lor, pe ambalaje, explică avocații.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: