Papa Francisc a vizitat, săptămâna trecută, Ungaria și Slovacia, iar după evenimentele la care a participat a vorbit cu jurnaliștii.
”unii nu aveau gânduri bune despre vizita la Budapesta. Așa a fost planificată, dar i-am promis președintelui vostru că voi vedea anul viitor sau celălalt dacă pot să vin. Sunt multe valorile maghiarilor, m-a impresionat simțul ecumenismului, cu o mare, mare profunzime. În general, eu spun întotdeauna că Europa trebuie să-și reia visurile părinților ei fondatori. Uniunea Europeană nu este o ședință pentru a face niște lucruri, există un spirit la baza UE pe care l-au visat Schumann, Adenauer, De Gasperi. Există pericolul de a fi numai un birou de administrație, și acest lucru nu merge, trebuie să meargă chiar la mistică, să caute rădăcinile Europei și să le ducă mai departe. Și toate țările trebuie să meargă înainte. E adevărat că unele interese, probabil non europene, caută să folosească Uniunea Europeană în vederea colonizărilor ideologice, și acest lucru nu merge. Între voi am fost anul trecut, în Transilvania, era foarte frumoasă acea Sfântă Liturghie”, a punctat Papa Francisc.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

