Distribuie articolul

Uniunea Europeană a rămas fără ambasador pe libertate religioasă în urma numirii lui Christos Stylianides într-o funcție ministerială.WERBUNG

Adina Portaru, avocat specializat în libertate religioasă în cadrul ADF International a declarat că „actualele dificultăți întâmpinate de creștini, musulmanii șiiți sau alte minorități religioase din Afganistan impun numirea de urgență a unui nou ambasador pe libertate religioasă din partea Uniunii Europene în special pentru a se ocupa de nevoile celor persecutați religios”.

Mandatul de ambasador pe libertate religioasă al UE a fost creat în anul 2016 pentru a proteja libertatea religioasă în lume. Primul ambasador a fost slovacul Ján Figeľ (2016-2019), urmat de scurtul mandat al cipriotului Christos Stylianides (mai-septembrie 2021). Cel din urmă avea ca obiectiv intensificarea dialogului interreligios, identificarea de măsuri pentru prevenirea extremismului religios și promovarea diversității și toleranței religioase în programele educaționale.

Cătălin Raiu, reprezentantul României în panelul de experți pe libertate religioasă al OSCE, a declarat pentru STIRIPESURSE.RO: „După vacantarea poziției de ambasador pe libertate religioasă a UE în decembrie 2019, oficialilor europeni le-a luat aproape 2 ani pentru a identifica un candidat potrivit și care să aibă și sprijin politic. Din păcate, mandatul foarte scurt al lui Stylianides nu poate fi comparat cu rezultatele foarte bune avute de predecesorul său, slovacul Ján Figeľ, cel care a reușit nu doar eliberări ale mai multor deținuți închiși pe motive religioase, ci chiar să normeze la nivelul Uniunii Europene un set de recomandări și politici publice în domeniul religios, al combaterii antisemitismului și islamofobiei. Astăzi, Uniunea Europeană se confruntă în plan intern cu o lipsă a unei viziuni omogene și integrante pe domeniul libertății religioase, cu state membre care nu au ținut cont de standardele internaționale pentru restricționarea libertății religioase în timpul pandemiei, iar în plan extern cu diminuarea sau scăderea în importanță a rolului de lider în promovarea libertății religioase alături de SUA și Marea Britanie”.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: