Distribuie articolul

Cadavrele a doi tineri, dintre care unul fusese dat dispărut, au fost găsite, vineri, într-un imobil din municipiul Cluj-Napoca.

„În cursul zilei de azi, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi despre faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Jucu, ar fi plecat la data de 4 noiembrie în municipiul Cluj-Napoca, însă nu a revenit la domiciliu. În urma investigaţiilor şi a verificărilor efectuate, într-un imobil situat în municipiu a fost identificat trupul tânărului în vârstă de 21 de ani şi cel al unuia de 27 de ani, din judeţul Galaţi”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.

Conform aceleiaşi surse, la faţa locului s-au deplasat poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale. În urma cercetărilor preliminare, pe cadavre nu au fost observate urme vizibile de violenţă.

Cadavrele au fost transportate la Institutul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.

„Cercetările continuă, fiind evaluate toate aspectele care au condus la decesul acestora”, precizează IPJ Cluj.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: