Guvernul prin Planul Național de Redresare și Reziliență, aprobat oficial la Bruxelles, vrea reforma sistemului de pensii din România, precum și pașii care urmează să fie parcurși. Potrivit documentului aprobat de Comisia Europeană, creșterea vârstei de pensionare va fi voluntară, va fi propusă o nouă formulă de indexare a pensiilor și va fi modificată pensionarea anticipată. Astfel, vor putea ieși la pensie cei care au realizat un stagiu complet de cotizare de 43 de ani, cu cel mult 5 ani înainte de vârsta standard de pensionare. Legea ar urma să intre în vigoare la finalul anului 2023. Noua lege a pensiilor ar urma să fie finalizată la nivelul guvernului în prima parte a anului viitor, urmând ca mai apoi să fie trimisă în Parlament. Sigur se dorește, în timp, creșterea vârstei de pensionare până la 67 de ani. Desigur la început doar ”voluntar”, asta în timp ce regimul pensiilor speciale nu va fi desfiiințat, iar magistrații, polițiștii, sereiștii, militarii speciali se pot pensiona la 48 de ani pe sume uriașe, unii până la 30.000 lei pe lună, pentru a se putea bucura de tineri scufundați în deliciile unei vieți cu chef la trecerea în rezervă. În rest, tot poporul va trage din greu până la 67 de ani, unii fără să mai apuce să se bucure nici de pensia mizeră pe care o oferă statul român. Și chiar dacă apucă pensia, după 43 de ani de muncă cetățeanul care nu este din regimul pensiilor speciale este atât de uzat, obosit și stors de energie, că mai are timp doar de spitale și banii îi ajung abia de medicamente, nu de vacanțe de lux ca tinerii pensionari speciali. Trăim perfect un nou ev mediu, un popor întreg muncește până la epuizare și la o vârstă înaintată pentru ca o elită subțire să-și trăiască viața cu pensii de lux în vacanțe scumpe. Chiar și Rise Project a observat această anomalie a sistemlui de pensii din România.

Rise Project a publicat o analiză interesantă care demască acest sistem militarizat al pensiilor speciale din România: ”Cetățeanul român – unul dintre cei mai săraci și mai furați cetățeni ai Uniunii Europene – îi plătește salariul celui mai bogat magistrat al Uniunii Europene. Apoi, îl pensionează anticipat, cu 10-15 ani înainte de a ieși el însuși la pensie, și îl plătește cu și mai mulți bani decât îl plătea în perioada activă. Aceasta este, în rezumat, relația financiară dintre contribuabilii României și reprezentanții celei de-a treia puteri în stat a României. Și acesta este, pe scurt, mecanismul de funcționare a celebrei pensii speciale din magistratură. O pensie care, în termeni efectivi, este de aproape 30 de ori mai mare decât pensia medie din sistemul public de pensii. Și o pensie în contul căreia, în ultimii 10 ani, cetățenii români au virat o sumă de bani cu care s-ar fi putut construi clădirile a peste 100 de tribunale! RISE Project nu a reușit să găsească nici o altă țară din Uniunea Europeană în care pensia oferită magistraților să presupună mai multe beneficii decât cea care le este oferită judecătorilor și procurorilor din România. Această țară nu poate fi găsită nici într-un raport publicat recent de Comisia Europeană, referitor la pensiile speciale care se plăteau, la nivelul anilor 2017-2018, în statele UE. Raportul respectiv spulberă mitul care se bucură de o foarte mare trecere în România, legat de o presupusă practică uniformă în Europa, în privința instituirii pensiilor speciale în magistratură. Potrivit analizei lui, numărul țărilor comunitare în care magistrații nu primesc pensii speciale este mai mare decât numărul țărilor în care magistrații primesc pensii speciale. Deși legea din care emană beneficiile acestei pensii speciale se află, în momentul de față, în dezbatere publică, în vederea unor modificări promovate de Ministerul Justiție, niciunul dintre principalele elemente care îi asigură exotismul european nu este pus în discuție. Propriu-zis, guvernul PNL, care, la începutul anului, a jucat comedia eliminării pensiei speciale din magistratură, știut fiind faptul că această eliminare era imposibilă, nu face nimic notabil în direcția micșorării beneficiilor ei, deși, pe această linie, nu există niciun fel de jurisprudență potrivnică din partea Curții Constituționale.” De fapt, cred că, în România, niciodată nu se va desființa sistemul privilegiat al pensiilor speciale pentru că este unul dintre pilonii fundamentali de susținere a actualului stat de tip neo-polițienesc, care a protejat inegalitățile și discriminările strigătoare la cer din 1990 încoace și susține rotația cadrelor din actuala clasă politică, cam aceeași. În România pare că funcționează, mai degrabă, un singur partid politic care-și schimbă pionii: expresia politică a regimului pensiilor speciale. Așa că, noi, ceilalți cetățeni simpli, suntem numai buni de muncă până la 67 de ani ca să suținem o ”castă medievală” care trăiește bine mersi în lux de la 48/49 de ani. Sunt prea mari diferențele dintre cetățenii simpli și cei speciali pentru ca să nu crape într-o zi regimul militarizat al pensiilor de lux. În primul rând, se vor termina banii și, în al doilea rând, românii nu vor mai suporta discriminările și diferențele prea mari de vârstă și de pensie ca să nu se revolte într-o bună zi.

Ionuț Țene