Nașterea lui Emil Rebreanu

În data de 17 decembrie 1891, în satul Maieru din județul Bistrița – Năsăud , care aparținea de imperiul austro-ungar s-a născut Emil Rebreanu, fratele prozatorului, dramaturgului și membrului titular al Academiei Române, Liviu Rebreanu. Emil a urmat clasele primare la Prislop și Năsăud, iar liceul la Năsăud, Bistrița, Turda, Șimleul Silvaniei și iar la Năsăud, unde și -a expus înclinația sa pentru literatură și a ajuns membru al societății de lectură Virtus Romana Rediviva, scriind poezii și nuvele pline de efuziuni lirice și a finalizat studiile în anul 1913.

După absolvirea liceului în 1913 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității Franz Josef din Cluj și a fost nevoit să-și întrerupă studiile din cauza izbucnirii războiului și s-a înscris la școala de ofițeri din Târgu Mureș, maturizându- se brusc după cum i-a scris iubitei sale , Cornelia Dănilă, într-o scrisoare din 27 septembrie 1914: „Eu gândesc că timpul viselor fără rost mi s-a fârșit cu terminarea liceului deodată… șiraguri de vise mi-au murit atunci și tot atâtea păreri de rău mi-au sfâșiat sufletul… Unde-mi sunt planurile de filozofie, unde cele de publicist?”

Emil Rebreanu a fost încorporat în august 1914. În decursul unui an de luptă, el a fost avansat la gradul de sublocotenent în armata austro-ungară și luptat pe frontul din Rusia și în Galiția. Rebreanu s-a remarcat, de asemenea, pe frontul italian și a fost decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie, cea mai înaltă decorație acordată pentru ofițeri.

El a fost transferat pe frontul românesc în toamna anului 1916 și i-a scris, la 9 septembrie 1916, surorii sale mai mari : „Rănile mi s-or vindecat, dar ce-s astea pe lângă cele sufletești de-acum? Și nu mă voi află bine și nu voi fi liniștit până durează acest război și cât mă va mustra conștiința că poate chiar eu voi omorî… pe Liviu”. A revinit pe front și a hotărat să li se al ăture conaționalilor săi români, în loc să lupte împotriva lor iar acest gest de naționalism pur, i-a adus sfârșitul . Constantin Kirițescu a scris: „Apropiindu-se de pământul românesc, Rebreanu a auzit chemarea secretă din sufletele fraților săi, șoptindu-i de dincolo de tranșee. Între datoria cazonă nefirească și datoria sfântă de român, Rebreanu a luat-o în seamă pe cea din urmă”.

În noaptea de 10-11 mai 1917, după ce a fugit din infirmeria unde era sechestrat, a încercat să traverseze frontul către partea română, și a adus cu el planurile de împărțire și de poziționare a trupelor austro-ungare din zonă. El a fost găsit și arestat de o patrulă de ofițeri imperiali. Judecat de curtea marțială a Brigăzii 16 Honvezi, în dată de 12-13 mai, pentru acuzațiile de dezertare și spionaj, a fost degradat și condamnat la moartea prin spânzurătoare că o umilință suplimentară. Potrivit martorilor oculari, înainte de a fi executat la orele 22 în ziua de 14 mai, la lumina torțelor, el s-a uitat la românii ce aveau să fie executați împreună cu el și a strigat cu putere: „Trăiască România Mare !”.

În romanul „ Pădurea Spânzuraților ” scris de fratele său , Liviu Rebreanu , Apostol Bologa este inspirat de Emil Rebreanu și întreaga lui poveste a fost gândită după ce Liviu a aflat de moartea tragică a fratelui său.

Comunitatea Identitară