Distribuie articolul

Deunăzi am cunoscut un poet trecut prin boală și vaccinat. Când s-a apropiat de mine, am crezut că vrea să-mi dea boala, dar mi-a dat o carte de poezie, a cincea lui carte pe nume Dorm într-o coajă (Sibiu, 2021). Numele lui, Victor Albu. De unde o fi știind el că eu nu mă joc, când primesc o carte, nu numai că o citesc, dar și scriu despre ea. Indiferent ce voi scrie, să se considere fericit că are un cititor. Azi nu e greu să scrii cărți (tot românul e poet!) și să le publici, greu e să ai cititori, să găsești cititori care să te citească, nu doar să-ți arunce cărțile în debara. În țara în care 93, 5 la sută dintre români nu mai cumpără nici măcar o carte pe an (conform Eurostat), este o fericire să dai peste unul dintre cei 6, 5 la sută care citesc. Eu, numai în anul acesta pandemic, cel mai de vârf din prolificitatea mea (mi-au apărut 7 cărți, una și una, de la BRÂNCUȘI ÎN AMEIRCA la STAREA NAȚIUNII), am dăruit peste 100 de volume, la diverși oameni, prieteni, cunoștințe, vecini, actori, artiști plastici, studenți, pensionari sau elevi întâlniți în parc, dar de nicăieri nu am primit un semn că vreunul mi-a citit o carte.

Și mă gândesc la Alvin Toffler care spunea că viitorul nu mai aparține celor ce citesc, ci acelora care înțeleg. Dar cum să înțelegi dacă nu citești? Și când cărțile se dovedesc valoroase, e nevoie să știi să citești, să fii inițiat, să faci o cură intelectuală. Dar pentru cum doarme Victor Albu într-o coajă, nu trebuie să fii inițiat, fiindcă poezia lui e un lung efort către metaforizare, se luptă cu tehnica metaforei să exprime stări de poesis. Se apropie oarecum de haiku, ca în versurile din poezia kimono, care se termină așa:

pe tivul

kimonoului

calcă

înțelept un

cocor alb…

Toate poeziile au aceeași structură, de pseudo-haikuri, deși, metaforic, sunt blagiene, poetul fiind din zona lancrăm a poeziei românești (s-a născut în 1951 în satul Cut de lângă Sebeș-Alba, poate de aici și Albu). Însă haiku, mică poezie japoneză din 17 silabe pe trei rânduri, concentrează în el o idee, este metaforizarea delicată, sublimă, a unei idei, pe când la Albu totul e alb, nu are culoare, fiindcă nu are nucleu epic, și nu are un nucleu epic, fiindcă nu are idei. La Blaga, orice poezie are un nucleu epic și o idee. Albu o fi având idei, dar nu știe să și le scoată în evidență. Nici nu face o poezie simbolică sau abstractă, ca Ion Barbu, care chiar și în Uvenderode are un nucleu epic, plus că e doldora de idei matematice. Nici nu este o poezie ludică, deși efortul de metaforizare ar fi putut să-l ducă și pe Albu la un spectacol ludic, dar nu se întâmpla așa. Este o poezie tehnică, un artifex, o stoarcere a cuvintelor pentru a li se găsi nectarul, de aceea nici nu are fior liric, fiindcă toate stările de poesis sunt frânte, se termină în coadă de pește, nu te satisfac. Sunt poezele fără punctuație, fără majuscule. Găselnițe metaforice, precum gagurile cu poantă. Le citești așa cum ai mânca răbdări prăjite, ca să nu zic floricele! Iată o mostră, poezia Bățul:

dai cu bățul

să alungi

somnul

stânjenitor

al vrăbiilor

îngreunate

de ploaie…

N-ar fi trebuit să publice așa ceva, dar poetul dă cu bățul cum se nimerește, deși pare un culegător fin de perle metaforice. Dar o astfel de poezie este déjà vu, poeții români, foarte înzestrați, au epuizat această cale metaforizantă. Poezia modernă se balansează între „cuvintele potrivite” ale lui Arghezi și „necuvintele” lui Nichita Sănescu. N-am nimic cu o astfel de poezie, e poezie, dar care nu duce nicăieri, e ca o disecție a eului, probabil o vindecare, o nevoie de purificare a autorului. Găselnițele metaforice se pot broda la infinit, dar moara macină în gol dacă nu este susținută de sămânța care dă la o parte coaja și naște ideea. Dacă nu sparge coaja, nici un pui de găină nu se naște. Victor Albu poate face o mulțime de ouă metaforice, dar toate găselnițele lui sunt în sine, nu te trezesc, ci te mint și te adorm.

De altfel, somnul este rege la el, poetul doarme într-o „coajă de timp”, natura doarme, poporul doarme, deși se spune că poporul român nu doarme, doar e ațipit sau amorțit, probabil că și poetul vaccinat e amorțit, dar el spune că doarme. Dacă doarme deja somnul de veci, un fel de somn somnambulic, e greu să fie trezit, să vadă ce se întâmplă cu adevărat în jur, el are numai vedenii, dar, din păcate, nu le exprimă în stări onirice sau surrealiste, ci foarte banal, cuminte, într-o simplitate de licean. Dacă poezia lui nu are punctuație, nu însemna că este un poet modern, nici măcar avangardist, e lucru greu să fii avangardist atunci când cultivi metaforizarea clasică, iar placheta lui Albu este plină în acest sens de metafore frumoase, reușite, precum „trup de lacrimă”, „liniștea tălpilor”, „rănile de crini”, „pe stradă trece luna / cu pușca la picior”, „dorm într-o frunză”, „osul foșnitor ce / adie în pat”, „zdrențe de flori” (se repetă), „cenușă de rai”, „jupuim cu teamă / coaja de pe sfinți”, „arde frigul / din lacrima / lui Iisus”, „sfânt / cu aromă de / prunc / ațipit în trifoi”, „casa din trup”, „foșnete de rai în os”, „mi-e somn de tine” și alte insomnii poetice.

Cărticica, 60 de poezele în trei scurte cicluri, este prefațată de Anca Sîrghie, care încearcă să rezume un lung interviu cu autorul, în care el își povestește viața, cum i-a fost dulcea copilărie în satul natal, cum a ajuns să locuiască în Piața Mare din Sibiu, cum a reușit să debuteze la 48 de ani (o fi vrut să-l întreacă pe Arghezi, care a debutat în volum la 47 de ani), ca inginer de instalații pentru construcții (!?), cum a decurs aventura poetică a unui provincial la București, unde i-a cunoscut pe unii critici și poeți, precum Constanța Buzea, dar și pe Bombonel (!?), împreună cu care ți-a lansat o carte la Gaudeamus! Opiniile poetului sunt adesea ironice, nu nostalgice. Dacă profesorii de liceu i-au descoperit talentul, trebuiau să-l îndrume spre cultură, nu spre instalații! Poate doar dacă avea vocația sculpturii, să avem și noi un sculptor creator de instalații, un nou gen în plastica americană. Totuși din biografia expusă reiese că a avut o viață banală, fără evenimente, cam albă, nu poți scrie un roman după ea. Posibil ca lipsa de evenimente să fie compensată de lirismul interior, de nevoia de a metaforiza lumea.

Și căutarea de imagini nu a fost nici ea rodnică. Cele 5 plachete de versuri nu sunt încă o operă. Iar metaforizarea în sine nu poate fi o cale spre operă. La Victor Albu metaforizarea este un scop. Dar metafora trebuie să fie un mijloc de transmitere a unor mesaje înalte. Să încerce să facă o epopee poetică sau un poem epic, să-și dea măsura viziunii.

Să fim bine înțeleși, există o artă a gratuității, cu sâmburii în estetica lui Kant. Dar receptarea este cu totul elitistă. Degustători ai unei astfel de arte există, dar puțini, poate cei care cultivă poezia și arta surrealistă. Albu însă nu-i satisface pe aceștia, fiindcă poezia lui e departe de surrealism, ea vine din tradiția blagiană, evocă peisaje interioare, vine din poezia ardelenilor interbelici și se consumă în poezia optzecistă, unde există zeci de poeți asemănători, care practică această estetică a gratuității. Românii parcă au chiar o vocație a acestei estetici, cultivate mai ales în comunism, fiindcă era un mod de evadare din chingile cenzurii.

Nu știu dacă aș fi fost vaccinat, aș fi avut o altfel de aderență la această poezie, dar cred că prezentul absurd în care trăim va genera o poezie a vaccinaților și una a nevaccinaților. Oricum, acum, alde Gheorghiță ar putea să-i ofere lui Victor Albu o diplomă sau un bon de masă, fiindcă, iată, pandemia a dat un poet vaccinat!

Lăsând gluma la o parte, poetul are talent și e posibil ca aceste exerciții de acum să fie semințele unei viitoare rodiri importante, fiindcă abia după 70 de ani îți vine mintea la cap și ai viziuni adevărate, căci fără viziune, totul se pierde.

Grid Modorcea

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: