A murit epigramistul Eugen Albu

Dumnezeu să te odihnească, EUGEN ALBU! Un OM cu o viață fabuloasă, de roman, consemnată de subsemnatul în cartea CELĂLALT CLUJ, Ed. ȘCOALA ARDELEANĂ, 2020 -Sorin Grecu.

EUGEN ALBU, MAESTRUL EPIGRAMEI CLUJENE: „ÎN PATRU VERSURI EU CONCENTREZ O LUME ÎNTREAGĂ!”

„Senior al Cetăţii” – titlu primit în anul 2011 –, Eugen Albu este de mai mulţi ani preşedintele Cenaclului „Satiricon” al epigramiştilor clujeni, fiind şi membru fondator al Uniunii Epigramiştilor din România. A publicat 14 cărţi de autor – catrene, madrigaluri, o carte despre marele actor Florin Piersic, plus o carte autobiografică – şi e prezent în peste 60 de antologii de epigramă, publicate în ţară şi în străinătate. Totodată, de-a lungul carierei, a obţinut peste 150 de premii şi distincţii la diverse concursuri de gen – elemente care-l recomandă, fără urmă de îndoială, drept unul dintre cei mai importanţi epigramişti ai României de azi.

„La început, pe primul plan a fost teatrul”

O întâlnire cu Eugen Albu, asul epigramei clujene, este, ca întotdeauna, extrem de tonică şi reconfortantă, dată fiind vivacitatea acestuia, în ciuda celor 78 de ani ai săi. Din scaunul instalat în splendida grădină a casei sale din cartierul Grigorescu, maestrul oficiază şi mă ţine numai în poveşti – care de care mai interesante – despre personaje ale Clujului de ieri şi de azi. Abia într-un târziu se hotărăşte să se refere şi la propria persoană, aşa că îşi începe, cu modestie, relatarea istoriei vieţii sale: „M-am născut la Geoagiu de Sus, comuna Stremţ, judeţul Alba, pe 27 aprilie 1940. Şcoala am făcut-o în sat, până la vârsta de 15 ani, apoi am urmat Liceul „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, pe care l-am absolvit în 1959. Cochetam din greu cu teatrul, aşa că am dat de cinci ori examen la actorie şi de cinci ori am picat fiindcă era o concurenţă de 80 de candidaţi pe un loc. Motiv pentru care am început, la Sibiu, Şcoala
Tehnică Sanitară – secţia Medicină generală. Dar eram şi „şoarece de culise” la Teatrul de Stat din Sibiu, jucam la Casa de Cultură din Sibiu şi, ca să mă perfecţionez, am urmat şi Şcoala Populară
de Artă, la clasa Costel Rădulescu. Îi cunoşteam pe toţi actorii din Sibiu, dintre care unii au devenit actori de primă mărime ai ţării: Bică (Sebastian) Papaiani, Jimmy (Ion) Besoiu, Paul Lavric, Romeo
Mogoş, Mircea Hândoreanu, Nicu Niculescu. Şi, la absolvirea Şcolii Tehnice, în 1962, am refuzat repartiţia şi am rămas la Teatrul de Stat din Sibiu, pe post de angajat „corp ansamblu”. Am plecat apoi la Teatrul Popular Mediaş, deschis chiar atunci cu piesa Ancheta, în care deţineam rolul principal. Cu piesa Hangiţa de Goldoni am câştigat Premiul I pe ţară, iar spectacolul nostru a fost
difuzat de două ori la TVR. Dar, în tot acest timp, frecventam şi Cenaclul literar „Octavian Goga”, condus de poetul George Felder, unde m-am remarcat prin epigramă şi proză scurtă, având multe publicaţii în presa sibiană, împreună cu colegii de cenaclu”. Eugen Albu arată mai departe că, neîmpăcat cu situaţia de a nu avea studii superioare, a dat admitere la Cluj, la Facultatea de
Filologie, la fără frecvenţă. Şi, fiind admis, s-a mutat la Cluj în 1969, după care s-a angajat la Spitalul Judeţean Cluj-Napoca, la secţia Chirurgie II, unde a muncit până la pensionarea sa din 2002.

„Sunt un mare iubitor de Cluj!”

Norocul vieţii sale a constat în faptul că, înainte de angajarea la spital, când lucra pe post de asistent medical la Luna de Sus, comuna Floreşti, un fost pacient, grav bolnav, drept mulţumire
pentru îngrijirea primită, l-a făcut moştenitor al unei superbe vile – cea în grădina căreia povestim – cu condiţia să-l îngrijească mai departe, până la moarte. Ca urmare, i-a făcut şi buletin de Cluj,
lucru extrem de dificil de rezolvat în acele vremuri. „Acel om de aur mi-a lăsat totul, plus o maşină, dar nu am acceptat acest lucru decât cu consimţământul familiei sale, pe care l-am şi obţinut, fără nicio problemă, după o întâlnire avută cu aceasta. Marele meu prieten şi binefăcător a decedat însă după circa un an de la acel moment, iar eu, împreună cu Doina, soţia mea – absolventă de Filologie, la Iaşi –, ne-am mutat acolo. Dar şi angajarea la spital s-a făcut printr-o conjunctură divină, pot să spun: marele chirurg
şi om, profesorul Eugen Cosma, care mă dorea la el, a rezolvat transferul meu de la Luna de Sus şi, de asemenea, mutarea la Cluj a soţiei mele, angajând-o pe post de secretară, tot la Spitalul Judeţean”, explică gazda mea. Îşi continuă apoi mărturia, referindu-se la activitatea sa literară: „În anul 1987 s-a înfiinţat, la Cluj, Cenaclul «Satiricon», iar artizanii săi au fost regretaţii Vasile Langa,
Pavel Bellu, Zeno Turdeanu, Ion Bindea, Alexandru Stănescu. I-am impresionat de la început pe colegii de cenaclu printr-o epigramă de-a mea care a obţinut titlul de epigrama lunii, iar aceştia au proclamat că am «norocul începătorului». Dar nu ştiu cum s-a făcut că şi în următoarele şase luni tot pe locul întâi m-am clasat. Apoi, am început să particip la concursurile organizate de UER unde, încă din al doilea an, m-am clasat pe locul doi, din 400 de participanţi. Iar în 1995, după ce-am numărat 1000 de epigrame scrise, am publicat cartea Epigrame, la Editura Ideea Print, prima de acest fel din Cluj, iar după aceea cărţile şi premiile câştigate s-au succedat în ritm ameţitor”.
Despre Cluj-Napoca, oraşul care l-a primit cu braţele deschise şi căruia Eugen Albu i-a dăruit, la rândul său, toată afecţiunea şi energia sa creatoare, acesta mărturiseşte: „Sunt un mare iubitor de Cluj şi nu concep să-mi petrec restul vieţii decât în acest minunat oraş, unde mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii, într-un
mediu elevat şi eminamente cultural care m-a răsplătit pe măsură…” Iar, venind vorba despre iubirea vieţii sale, epigrama, la finalul întâlnirii noastre, mi-o defineşte astfel: „Pentru mine, epigrama este pur şi simplu un modus vivendi, adică în permanenţă simt nevoia de a-mi exprima gândurile sub formă de catren, implicându-mă în viaţa socială şi având ca temă predilectă politica. Este modul meu de a oglindi lumea. În patru rânduri concentrez o lume întreagă, sub o formă artistică şi aforistică, respectând următoarele ingrediente: prozodie perfectă, ritm şi rimă, umor, satiră, originalitate, concentraţie maximă de idei, toate prezentate în această formă fixă”.

Şi apoi, ca o încununare a dialogului nostru, mă răsplăteşte cu un val de splendide epigrame, din care le transcriu pe următoarele: „Am încercat în patru rânduri/ Că-n epigrame-atâtea îs/ Să-i
pun pe cititori pe râs/ Sau dacă nu, măcar pe gânduri…” Apoi: „Râsul e un sedativ/ Natural şi foarte-activ./ Dar când râzi şi n-ai motive/ Ia şi alte sedative…” Sau: „Pe umorişti eu îi ador/ Dar tot mai rari constat că îs./ Că una e să faci umor/ Şi alta să te faci de râs…” Sau: „Spuneau chiar marii gânditori/ Că oamenii sunt trecători./ Dar au mai spus tot gânditorii/ Că oameni nu-s toţi trecătorii…”

Eugen Albu, în ochii prietenilor şi ai confraţilor:

„Pe Eugen Albu epigramistul, de care mă leagă o veche prietenie… în proză, îl consider un fotograf al sufletului omenesc, precis, sagace, neîndurător, lăsând loc de speranţă dictonului: Ridendo castigat mores (Prin râs se corectează lucrurile).”
(Florin Piersic)
„Eugen Albu, boier al epigramei, bonom, dar şi maliţios când e cazul, cu gesturi largi, senioriale, un risipitor în fond, care împrăştie cuvinte de spirit în toate punctele cardinale, fără să-i pese. Iluziile sale (şi ale noastre) din cupa seniorială a clepsidrei devin certitudini sub pana subtilă a prea iscusitului Le Blanc, ochiul de şoim al epigramei noastre contemporane.”
(Nicolae Paul Mihail Nicomah)

„Eugen Albu – o figură seniorială atestată, cu solemnitatea de rigoare, de cetatea transilvană devenită, şi prin aportul său major,
unul dintre importantele centre epigramatice naţionale – ocupă cu îndreptăţire demnitatea de preşedinte al Asociaţiei Epigramiştilor Clujeni.”
(George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România). (2018)

Sorin Grecu