Distribuie articolul

Ieri s-au împlinit 11 ani de când Mitropolitul s-a mutat în la Domnul. În seara zilei de luni, 31 ianuarie 2011, la orele 19.25, la vârsta de 89 de ani, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Anania şi-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor.

Este înmormântat în cripta ierarhilor, aflată la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Aici a avut loc un parastas în memoria mitropolitului oficiat de un sobor de preoți și cu participarea a numeroși mireni. Au fost prezenți la parastas foștii colaboratori ai lui IPS Bartolomeu Anania, preoții Dan Ivanov și Marcel Andreica.

……………..

Înaltpreasfințitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, cunoscut ca un veritabil cărturar și scriitor (Valeriu Anania), s-a născut în familia clericului ortodox Vasile Anania, în comuna Glăvile din Vâlcea, unde a urmat și școala primară. A urmat cursurile Seminarului Teologic Central din Capitală (1933-1941), iar bacalaureatul și l-a dat la Liceul ‘Mihai Viteazul’, în 1943.

În anul 1942, la 2 februarie, Valeriu Anania intră în monahism la Mănăstirea Antim din București, primind numele Bartolomeu. Între anii 1941-1948 urmează studii superioare de teologie la București, Cluj și Sibiu, este absolvent al Academiei Teologice ‘Andreiane’ din Sibiu, iar între anii 1945-1946 este student la medicină la Sibiu și Cluj și studiază muzica instrumentală la Cluj.

În anul 1946 conduce greva studențească antirevizionistă și anticomunistă, eveniment urmat de un șir lung de arestări.

A fost stareț la Mănăstirea Toplița, în perioada iulie-decembrie 1947, iar între anii 1948-1950 ocupă funcția de intendent la Palatul patriarhal și este inspector eparhial pentru învățământul bisericesc.

În anul 1958 este condamnat politic la 25 de ani de muncă silnică pentru ‘uneltire contra ordinei sociale’, ispășindu-și pedeapsa la Jilava, Pitești și Aiud până în 1964, când este eliberat prin decret general de grațiere. În perioada 1965-1976 ocupă mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America și Canada, în 1967, la 29 octombrie, primind harul preoției, fiind hirotonit de episcopul Victorin al Americii, iar ceva mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române acordându-i rangul de arhimandrit.

Se întoarce în țară, iar din 1976 și până în anul 1982 este director al Institutului Biblic și de Misiune al BOR. În acest an se pensionează și se retrage la Mănăstirea Văratec, unde se dedică în totalitate scrisului.

În anul 1993, la 21 ianuarie, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe arhimandritul Bartolomeu Anania pentru scaunul de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, iar la 7 februarie, în Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca, este hirotonit și instalat arhiereu.

Ca arhiepiscop al Clujului va urmări și va lupta pentru dinamizarea activității pastorale a clerului și pentru diversificarea ei în funcție de cerințele actuale ale societății, pentru implicarea Bisericii în acțiunile de asistență socială organizate, pentru refacerea legăturilor dintre Biserică și Cultură, pentru îndrumarea expresă a tineretului – de la amvon și prin diverse întâlniri -, pentru dezvoltarea relațiilor ecumenice practice prin păstrarea identității proprii.

În anul 2006, în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 noiembrie 2005 de înființare a unei Mitropolii la Cluj, inițiativă validată de Adunarea Națională Bisericească la 1 martie 2006, Bartolomeu Anania este instalat la praznicul Bunei Vestiri, de către Patriarhul Teoctist al României, Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.

Pentru activitatea sa literară a fost distins cu numeroase premii și medalii, iar pentru activitatea sa ecleziastică a fost distins cu ‘Crucea Patriarhală’ -București, ‘Ordinul Sfântului Mormânt’ al Patriarhiei Ierusalimului, ‘Ordinul Sfinților Apostoli Petru și Pavel’ al Patriarhiei Antiohiei.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: