Poliţiştii de imigrări din Cluj au depistat șapte cetăţeni străini, din India și SUA, care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale pe raza județului.
Acestora le-a fost revocat dreptul de ședere, iar pe numele lor au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 30 de zile. De asemenea, firmele la care lucrau cei șapte au primit sancțiuni în valoare totală de 70.000 de lei.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, în această săptămână, acțiuni proprii și în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj pentru combaterea şederii ilegale și a muncii fără forme legale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.
Astfel, potrivit Serviciului pentru Imigrări al județului Cluj, în cadrul activităţilor întreprinse au fost identificați în situații ilegale 7 cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 30 și 43 ani, 6 bărbați din India și o femeie din S.U.A..
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cetățenii indieni aveau permise de ședere în scop de angajare în muncă la alte societăți comerciale, însă desfășurau activități lucrative la o societate din domeniul confecțiilor metalice de pe raza județului Cluj, fără ca aceasta să obțină în prealabil un aviz de angajare pentru cetățenii străini. De asemenea, cetățeana americană, posesoarea unui permis de ședere în scop de activități comerciale, a fost depistată la lucru fără forme legale.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au dispus măsura revocării dreptului de ședere și au emis pe numele cetățenilor străini decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 30 de zile, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

