Noul preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Daniel Şandru, are ca prioritate zero revitalizarea proiectului Memorialul Râmnicu Sărat.
Daniel Şandru a fost numit joi de premierul Nicolae Ciucă în calitate de preşedinte executiv al IICCMER.
„Dincolo de evaluarea instituţională pe care e firesc să o realizez la început de mandat, prioritatea zero este revitalizarea proiectului Memorialul Râmnicu Sărat, unul dintre cele mai dure centre ale represiunii comuniste, astfel încât să fie asigurate cele mai potrivite soluţii de valorificare muzeală. Programele educaţionale, prin organizarea de şcoli şi universităţi de vară, alături de reluarea Programului de burse doctorale, sunt alte priorităţi pentru IICCMER. Consider, de asemenea, că cercetarea trecutului recent, natura, scopul, efectele, dar şi memoria regimului comunist în exilul românesc, aducerea în faţa justiţiei şi a opiniei publice a responsabililor comunişti aflaţi în viaţă, ca o necesară reparaţie morală faţă de foştii deţinuţi politic şi faţă de toate victimele regimului comunist, trebuie să se înscrie în centrul preocupărilor acestei instituţii”, a declarat noul preşedinte al IICCMER, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
***
Daniel Şandru este politolog, profesor universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, instituţie în cadrul căreia a deţinut funcţia de preşedinte al senatului universitar şi pe cea de prorector. Licenţiat, ca şef de promoţie, al Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1999) şi, ulterior, absolvent de Ştiinţe Politice (2001) în cadrul aceleiaşi instituţii, are un master în Filosofie Politică (2000), un doctorat magna cum laude în Filosofie (2008), susţinut de asemenea la Universitatea „Al.I. Cuza”, şi a obţinut în 2019 un doctorat summa cum laude în Ştiinţe Politice la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

