Universitățile din România vor putea primi cadre didactice refugiate din Ucraina, în baza unui program care gestionează schimburile universitare, a anunțat joi, 10 martie, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
Profesorii străini vor putea beneficia de burse, în cuantum de maximum 590 de euro pe lună, informează mainnews.ro.
„Există un program care gestionează schimburile universitare, prin care universitățile românești pot primi cadre didactice refugiate din Ucraina. Bursele pe care Ministerul Educației le acordă în această situație sunt niște burse pe care le apreciez ca fiind generoase”, a declarat ministrul Educației, în cadrul unei conferințe de presă susținută joi.
Cei care posedă titlul de profesor vor putea primi burse în cuantum de 590 de euro pe lună, cei care au titlul de conferențiar vor putea primi 390 de euro pe lună, cei care au titlul didactic de lector – 360 de euro, iar asistenții universitari pot primi până la 330 de euro pe lună.
Pe 2 martie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că a semnat un ordin care permite înscrierea în învățământul românesc a tuturor copiilor și tinerilor refugiați din Ucraina care doresc acest lucru, mai scrie BucPress.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

