Distribuie articolul

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit în după-amiaza zilei de sâmbătă, 16 aprilie 2022, cu 172 de copii ucraineni, refugiați la Cluj-Napoca.

Întâlnirea a avut loc la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul clujean Grigorescu, unde Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a binecuvântat pe cei 172 de copii și pe mamele lor și le-a oferit pachete cu produse neperisabile, dulciuri, jucării și rechizite, titrează Radio Renașterea.

Înainte de a le oferi darurile, Părintele Mitropolit Andrei s-a rugat pentru pacea lumii și pentru încetarea războiului din Ucraina și le-a adresat celor prezenți un cuvânt de alinare pentru situația tragică prin care trec. Totodată, a subliniat faptul că Hristos ne învață pe toți să fim buni și să ne ajutăm aproapele aflat în nevoie.

Darurile au fost achiziționate de Asociația Filantropia Ortodoxă Cluj-Napoca, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, împreună cu Parohia Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul clujean Grigorescu și Grădinița „Camigo”. Valoarea totală a acțiunii social-filantropice se ridică la suma de 43.000 lei, fiecare copil primind daruri în valoare de 250 lei.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: