Ministerul de Externe de la Budapesta l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei pentru ceea ce a descris a fi declaraţii ofensatoare la adresa Ungariei, a anunţat miercuri şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, transmit MTI şi Reuters.
În acelaşi timp, guvernul de la Budapesta consideră securitatea ungurilor drept o prioritate, a arătat ministrul. „Acesta nu este războiul nostru, vrem să stăm şi vom sta în afara lui”, a adăugat Szijjarto.
Ministrul de Externe a mai declarat că „Ungaria nu va trimite arme şi nu va vota pentru sancţiuni energetice” împotriva Rusiei, pentru a nu risca pacea şi securitatea ungurilor. Potrivit lui, ungurii şi-au spus părerea „clară şi uşor de înţeles” în această privinţă la alegerile generale de duminică, la care partidul de guvernământ Fidesz a obţinut o victorie categorică. „Putem constata că Ucraina ar fi dorit un alt rezultat în interesul său şi nu vom discuta acest lucru: ei pun interesele ucrainenilor pe primul loc şi noi facem la fel pentru unguri”, a continuat el, potrivit Agerpres. Cu toate acestea, „declaraţii despre totalitarism în dezvoltare, că Ungaria ar fi complice în război sau că decizia ungurilor ar fi lamentabilă sunt inacceptabile”, a subliniat Peter Szijjarto. „Este timpul ca liderii ucraineni să înceteze să insulte Ungaria şi să recunoască voinţa poporului ungar”, a încheiat Szijjarto.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

