Poemul Zilei: BOMBARDAMENTE

Am început să aud bombardamentele de la Odessa,

lovită de Crucișătorul Potiomkin,

o, lumea în delir,

cu chipuri alarmate, cu Iisus purtând crucea lui Bosch,

dar nu e Iisus,

unde mai e Iisus?,

văd doar căruciorul scăpat de mama împușcată

și nu mai e nimeni să-l prindă,

toți aleargă înnebuniți

care-ncotro,

dar sunt secerați de gloanțe,

și morții privesc speriați căruciorul

cum o ia la vale pe trepetele fără capăt ale portului Odessa,

copilul începe să țipe,

văd roțile căruciorului cum sar din treaptă-n treaptă,

nu-i nimeni care să-l oprească?

și el prinde viteză, acum se va prăbuși,

din clipă în clipă,

oameni buni, lăsați războiul,

prindeți căruciorul,

salvați copilul,

salvați viața,

salvați viitorul!

*

Mereu aud bombardamente.

Oare Dumnezeu le aude?

Dacă există Dumnezeu, spune Woody,

de ce există Holocaustul?

De ce muzica lui Mozart

nu oprește genocidul?

Bombardamentele îi scoală din morți

pe Dostoievski, pe Lermontov,

pe Pușkin, pe Ceaikovski,

și pe Rahmaninov,

și pe Bulgakov,

și lebedele din lac le scoală,

și pe Cicikov al lui Gogol,

și pe Nina Zarecinaia,

și pe Ivan Ilici,

și pe Duneașa din „Livada de vișini”,

nici Doamna cu cățelul nu e surdă,

cățelul e și el speriat de bubuituri,

și vin, și vin cu toții la Kremlin,

și balerinii de la Balșoi Teatr vin,

bat la ușa lui Putin,

dar lui nu-i pasă, se scobește în dinți,

tocmai a mâncat copilul din căruciorul prăbușit

pe scările Odessei.

Grid Modorcea