Arhiepiscopul de San Francisco, Salvatore Joseph Cordileone, a anunțat cu câteva zile în urmă că nu o mai împărtășește pe Nancy Pelosi din cauza sprijinului său susținut pentru avort.
Cordileone, citat de The Epoch Times, a afirmat că a amânat această decizie timp de mai mulți ani, în care a avut „numeroase tentative” de a o convige pe Pelosi despre„marele rău pe care îl săvârșește”.
Președinta Camerei Reprezentanților nu va mai primi Sfintele Taine la San Francisco până când „nu se leapădă public de sprijinul său în favoarea «dreptului» la avort, nu se spovedește și primește iertare pentru participarea ei la acest mare rău prin taina pocăinței”, a precizat înaltul prelat.
Dat fiind că fiecare ierarh este suveran pe teritoriul său, Nancy Pelosi s-a împărtășit duminică la o biserică din Georgetown, Washington.
Arhiepiscopul de Washington nu a comentat evenimentul. Nici Papa Francisc de altfel, care are o relație excelentă cu administrația Biden și cu președintele Joe, toți aborționiști convinși.
Timp de aproape o săptămână de când i s-a interzis să se împărtășească în San Francisco, Nancy Pelosi a păstrat tăcerea pe acest subiect.
Abia pe 24 mai, invitată la postul MSNBC, Pelosi a comentat decizia arhiepiscopului de San Francisco, numind-o „foarte periculoasă”.
Ea l-a criticat pe Arhiepiscopul Cordileone că este „împotriva drepturilor LGBTQ”și s-a întrebat de ce nu i-a interzis de la împărtășanie și pe cei care sunt de acord cu pedeapsa cu moartea.
„Mă întreb în legătură cu pedeapsa cu moartea, la care eu sunt împotrivă. La fel e și Biserica, dar nu iau măsuri împotriva celor care poate nu împărtășesc această idee.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

