Bărbierul din Ucraina

Un post românesc de televiziune a avut ideea să difuzeze filmul lui Nikita Mihalkov Bărbierul din Siberia (1998). Am scris de mai multe ori despre acest film, dar revăzându-l acum, în contextul războiului ruso-ucrainean, mi s-au revelat alte semnificații, adică l-am văzut cu alți ochi.

Personajul principal, Jane (Julia Ormond), asistenta unui mare inventator american, vine cu el de la New York în Rusia și se îndrăgostește de un cadet de la o școală militară, Andrei Tolstoi (Oleg Menshikov), înzestrat cu o voce de aur. Numele Tolstoi e ales ca să facem o paralelă cu subiectul romanului Anna Karenina. Și cadetul se îndrăgostește de ea, deși era îndrăgostit și de Duniașa, slujnica lui. Dar mai îndrăgostit de Jane este comandantul cadeților, generalul Radlov (Alexei Petrenko). Doi ruși iubesc o americancă rasată. Conflictul dintre ruși este tot mai dur, până când, în timpul spectacolului Nunta lui Figaro, pe care cadeții îl prezintă la absolvire, în prezența Marelui Duce, Tolstoi, care juca rolul lui Figaro, îl vede în sală pe comandant alături de Jane, atunci se înfurie, smulge arcușul unui instrumentist și se duce în sală și îl șfichiue cu el peste obraz pe comandant. Presa va da însă un fake news, va scrie că Tolstoi a atentat al viața Marelui Duce, iar comandantul Radlov i-a sărit în ajutor, l-a apărat. Nu avea cum să se întâmple așa ceva, fiindcă Radlov era la parter, în primele rânduri, iar Ducele la loja oficială, cu un nepoțel în brațe, lăcrimând mereu la jocul în travesti al cadeților-actori. Sigur, numai noi știm adevărul, cauza fiind gelozia, iubirea care orbește. Evident, Tolstoi va fi arestat și deportat în Siberia, unde devine bărbier.

După 10 ani de la această întâmplare, Jane, care nici o clipă nu a încetat să-l iubească pe Tolstoi, deși între timp s-a căsătorit cu inventatorul și are și un copil, se duce în Siberia să-l întâlnească. Dar acolo o vedem pe Duniașa, fata în casă a lui Tolstoi, cu trei copii în brațe. Jane a înțeles și pleacă.

Jane este americancă, o străină în această lume a Rusei țariste. Și tot ce vede ea și trăiește printre ruși, se lasă cu această vorbă: „Cât trebuie să trăiesc aici, să înțeleg această țară?”

Sigur, nici noi nu înțelegem de ce de Ziua Iertării creștine, iarna, rușii se bat sau fac baie la copcă. Toți rămân cu urme de lovituri pe față și spun: „Dumnezeu să te ierte!”. Adică se bat crunt și își iartă păcatele unul altuia. La un moment dat, apare în poveste și Napoleon care le strigă rușilor de la un balcon unde era sechestrat, văzând dezmățul general: „Țară de barbari! De oameni sălbatici!”

Străinii așa văd poporul rus. Și Nikita Mihalkov îl prezintă într-un delir neîntrerupt, punând accentul pe personajul de grup, pe tinerii cadeți care petrec, își fac de petrecanie sau se antrenează ca soldați devotați țarului. De altfel, Mihalkov a folosit în acest film 5 000 de figuranți! I-a folosit într-un delir continuu, în costume de epocă (3 000 de costume), fiindcă acțiunea se petrece în anul 1885. Și soldații se amestecă mereu cu gloata, este o sălbăticie ostășească, comportamentul mujicilor contrastează cu o disciplină de fier a cadeților, o supunere oarbă. Ba, atunci când țarul Alexandr al III-lea (interpretat chiar de regizor) vine și-i salută la absolvire pe cadeți, le spune: „Soldatul rus e prost și răbdător, de aceea e invincibil”.

Exact ce aflăm de pe câmpul de luptă ucrainean, când soldații ruși imberbi vin și mor cu aceeași credință în sânge pentru noul lor țar, Putin. S-a schimbat ceva?

Între Rusia țaristă și Rusia sovietică sau post-sovietică, ne spune parcă Nikita Mihalkov, nu e nici o diferență de esență. S-a schimbat doar drapelul, sau simbolurile, în loc de stema țaristă, secera și ciocanul, dar dacă vreți să cunoașteți Rusia sovietică, priviți-o în Rusia țaristă. Rusia țaristă pregătește de minune Rusia sovietică. Indiferent de nume și de galoane, rușii sunt la fel de sălbatici, de barbari!

Barbaria și sălbăticia triumfă, cu o educație de sclavi, de oameni care trăiesc în genunchi, supuși țarului și comandanților. Totul este umilitor în esență, dar ambalajul este seducător, adică apare patetismul rus, pofta nebună de viață și de vodka, beția, cu suprema marcă „beat turtă”, cum se îmbată generalul și se trezește făcând baie la copcă. Seducător e tot ceea ce au reliefat marii scriitori ruși, în primul rând Gogol și Cehov, în prelungirea cărora se află și Nikita Mihalkov.

Ceea ce pare să facă o notă distinctivă este iubirea, iubirea lui Tolstoi pentru Jane. Dar și această iubire este chinuită, imposibilă, fiindcă Tolstoi nu înțelege nimic din subtilitățile lui Jane, care, pentru a-l apăra, pentru a-și apăra iubirea, dar și pentru a ajunge la Marele Duce, care ar urma să aprobe invenția, trebuie să intre în grațiile comandantului Radlov, nu să-l jignească. Iubirea este ceva radical pentru ruși, totul sau nimic, nu se acceptă nici un fel de nuanță, nici un strop de relativitate. Totul este brutal, dintr-o bucată, așa cum spunea ea, aici rușii confundă iubirea cu dragostea animalică.

Bărbierul din Siberia, fost bărbier în Sevilla, care poate ajunge bărbier și în Donbas, este o strașnică radiografie făcută Rusiei, omului îndobitocit al acestei țări, care nu înțelege nimic, dar vrea să înțeleagă, se străduiește, așa cum face sergentul din final care vrea să-l înțeleagă pe Mozart. De ce Mozart? Ce treabă are Mozart aici, cu țara mea?, tot bâiguie el, pasaj care este o ironie la adresa emancipării Rusiei țariste, care voia să se… occidentalizeze. Sigur, ironia merge și mai departe, atunci când antreprenorul american, Douglas (Richard Harris), obține aprobarea să vină în Siberia cu „Monstrul”, o mașină de tăiat copaci pe care a inventat-o, și taie de-a valma copacii cei zvelți și eterni ai Siberiei!

Grid Modorcea