Distribuie articolul

Pandemia a redus speranţa de viaţa în România. Suntem pe penultimul loc în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. Speranţa de viaţă a românilor a ajuns la puţin peste 74 de ani, după cea a vecinilor bulgari – care trăiesc în medie 73 ani.

Estimările Eurostat pe baza datelor din 2020 arată că în majoritatea statelor membre a existat o scădere semnificativă a speranţei de viaţă. Printre ele se numără Spania – cu un an şi 6 luni, urmată de Bulgaria şi Polonia – un an şi 5 luni, apoi Lituania şi România – un an şi 4 luni. La noi, bărbaţii trăiesc, în medie, doar 6 ani după ce ies la pensie. Ceilalţi europeni sunt ceva mai longevivi – polonezii, de exemplu, depăşesc cu 8 ani vârsta la care îşi încheie activitatea profesională, iar spaniolii cu 12 ani şi jumătate.

Comparând speranţa de viaţă din 2020 cu cea din 2019, aceasta a scăzut cu un an sau mai mult în nouă state membre – Belgia, Bulgaria, Cehia, Spania, Italia, Lituania, Polonia, România şi Slovenia, şi a crescut cu o valoare modestă de o lună în Danemarca şi Cipru. Potrivit datelor, în medie, bărbaţii români trăiesc pâna la vârsta de 70 de ani, iar femeile până la 78 de ani.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: