Distribuie articolul

Ei, am văzut-o și pe asta, ceva de necrezut, și totuși adevărat, s-a întâmplat, exact ca într-unul din desenele ciclului „Tauromahia” al lui Picasso, cum taurul bătrân se înclină în fața taurului tânăr. Așa mi s-a părut meciul de tenis dintre Rafael Nadal (35 de ani) și Carlos Alcaraz Garfia (pe 5 mai a împlinit 19 ani) din sferturile de finală ale turneului Master 1000 de la Madrid.

Suntem deci în Spania, la Madrid, arena „Manolo Santana”, înțesată de lume, în care atmosfera era de corrida, unii țineau cu taurul bătrân, alții cu cel tânăr. Nadal, supercampionul, era aclamat ca în vremurile bune. Mereu aici, pe acest teren, a fost victorios. Ba e cel mai supratitrat campion al lumii, are la activ 21 de turnee de Grand Slam câștigate! Un campion imbatabil. Oare cine îl va bate, îmi spuneam, cine îl va scoate la… pensie? Cine îi va fi Nașul? Alcaraz, desigur. Tot un spaniol. Care de doi ani tot urcă, mătură totul din cale, cum a făcut recent și la Barcelona, unde a câștigat ca un mare campion turneul. Văzându-l cum l-a spulberat pe un alt spaniol de marcă, Carreno Busta, am spus că nu mai poate fi oprit, viitorul este al lui.

Dar Nadal nu a jucat cu Alcaraz ca un tată cu un fiu, ca acel Maestru pe care Carlos l-a admirat din copilărie, i-a fost idol. NU, Nadal îl pândea ca o fiară, cum Rusia pândește Ucraina, se bucura de toate reușitele lui și de toate nereușitele adversarului. Își aplica trucul îmbătrânit, trăgea de timp, își tot freca fundul și nasul, la infinit, și când servea, și când primea, și când stătea pe bancă. O tragere de timp insuportabilă, care murdărește jocul, care pune frână ritmului. Alcaraz stătea secunde bune, minute chiar, privindu-l cum se scobește peste tot și se șterge cu prosopul sau tricoul, de parcă era o mașină de sudoare, până ce primea mingea sau servea! Ba Maestrul s-a bucurat vizibil atunci când Alcaraz s-a împiedicat serios, a căzut, s-a răsturnat, s-a murdărit de jos până sus de zgură, și-a sucit glezna și a avut nevoie de un bandaj puternic.

Această accidentare i-a slăbit virtuțile. Dacă în primul set (6-2) l-a dominat copios pe Maestru, se vedea din toate loviturile personalitatea ieșită din comun a acestui jucător, înzestrat cu ambiție și calități atletice, în setul doi, după accident, a cedat ușor setul, l-a pierdut cu 1-6. Dar în decisiv, și-a revenit și a dominat din nou jocul, câștigându-l cu 6-3. Nadal nu a avut nici o slăbiciune, nici când l-a văzut pe Alcazar accidentându-se, nici după ce a fost eliminat. Dimpotrivă, a plecat ca un taur furios, ce, credeți că am clacat?, parcă zicea. O să mai auziți de mine! A ieșit din arenă ca și cum se duce să joace un alt meci sau să se pregătească pentru un nou turneu. Taurul bătrân nu se lasă, luptă până la capăt. Care capăt? Alcazar i-a arătat lui Nadal unde se află, toate slăbiciunile, lipsa de forță a loviturilor, serviciul slab, deplasarea lentă, a fost făcut șah-mat la fileu, multe greșeli neforțate, faptul că nu i-a reușit mai nimic.

Prin ce a fost superior Carlos Alcazar? Prin „scurte”, prin lovituri de finețe. Tenisul băieților, ca și cel al fetelor, a intrat pe un făgaș steril, adică domină stilul agresiv, marca Serena. Toată lumea lovește puternic, transformă racheta într-o bâtă de baseball, ca Halep, care se zbate ca taurina bătrână, rupându-și racheta, ca și cum ea a fost de vină că a pierdut lamentabil în sferturi de la o jucătoare fără palmares. Toată lumea lovește mingea cât mai tare, chiar năucitor, să spargă plasa! Și iată că a venit un tânăr, care ne arată că tenisul are și altfel de lovituri, lovituri tactice, de plăcere, fiindcă Alcaraz lovește mingea de plăcere, își plasează scurtele mereu râzând. Zeci de astfel de mingi i-au adus puncte în fața Maestrului.

Mereu tenisul este descoperit, reinventat, atunci când vine taurul tânăr, care îl trmite la plimbare pe cel bătrân. Asta e legea vieții, pe care sportul o ilustrează ideal.

Grid Modorcea

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: