Distribuie articolul

Revolta românilor de la 1784 nu a fost doar o întâmplare, o ridicare a iobagilor români pentru drepturi sociale și împotriva nobililor maghiari sau contra creșterii taxelor imperiale. Spiritul ei era adânc împregnat în spiritul timpului, în acel ”zeitgeist”, care vine din străfundurile conștiinței religioase și naționale românești. Răscoala lui Horea a fost mai mult decât o revoltă țărănească sau un incipient de mișcare revoluționară sub umbra și instigarea Curții de la Viena, în mijlocul căreia trona împăratul iluminist Iosif al II-lea. Istoricul David Prodan datorită faptului că a trăit și scris în comunism a subliniat mai mult latura socială a răscoalei de la 1784 în excepționala sa monografie a mișcării lui Horea, așa erau vremurile marxiste. Iar Ștefan Pascu a subliniat caracterul revoluționar național al răscoalei într-o carte apărută în 1984, influențat de politica ideologică a anilor `80, când național-comunismul ceaușit era stăpân peste țară. După îndelungate lecturi despre răscoală și cercetarea izvoarelor sau arhivei epocii, excelent editate de Academia Română, concluzia mă duce la gândul că marea ridicare țărănească a lui Horea a fost de fapt o resurecție religioasă ortodoxă și națională. Horea a fost în primul rând un lider al românilor creștini ortodocși, care s-a ridicat pentru libertatea religioasă a românilor ardeleni. Tot mai mult consider că răscoala lui Horea a fost cheia de boltă a istoriei Transilvaniei românești, momentul astral, vorba lui Ștefan Zweig, al păstrării și apărării identității românilor “neuniți” așa cum scriu documentele imperiale ale vremii. Răscoala lui Horea continuă pe un plan superior mișcarea religioasă de la 1760 condusă de Sofronie din Cioara sau de către Sfinții Năsăudeni, reprezentați emblematic de către Atanasie Todoran din Bichigiu. Istoricii români contemporani de la David Prodan, Ștefan Pascu la Nicolae Edroiu au surprins documentar excelent cauzele și evenimentele răscoalei lui Horea, dar spiritul epocii, din perioada comunismului, teoriile materialiste de sorginte maxist-leniniste, nu permiteau analiza complexă şi intrarea în străfundurile spirituale ale mișcării țărănești de la 1784. David Prodan s-a lansat în monumentala sa lucrare „Răscoala lui Horea”, în evidențierea caracterului țărănesc și social al mișcării. Ștefan Pascu a marșat pe spiritul revoluționar al lui Horea, un fel de revoluție burgheză avant la letrre față de revoluția de la 1789. Istoricul era sub influența istoriografiei ceaușiste prin curentul protocronist, adică românii din Apuseni au făcut o revoluție de sorginte burgheză înainte de cea franceză. De aici s-a născut și ideea influenţei „iluministe” a lui Horea la Curtea de la Viena şi chiar apartenenţa sa la masoneria austriacă, lucru neadevărat, fiind doar o propagandă de compromitere a ţăranului român de către istroiografia nobiliară maghiară, că acesta a acţionat în colaborare cu mediile imperiale şi masonice de la Curtea lui Iosif al II-lea.

O carte mai puţin promovată de istoriografia română este cea lui Alexandru Şterca Şuluţiu, „Istoria Horii şi a poporului românesc din Munţii Apuseni”, scrisă pe la 1850, folosind metode istoriografice moderne de istorie orală, înainte ca acestea să devină o componentă de bază a istoriografiei americane şi apoi a celei post-decembriste româneşti. Episcopul greco-catolic Alexandru Şterca Şuluţiu sintetizează opinia românilor uniţi faţă de răscoala lui Horea percepută ca o resurecţie ţărănească violentă de factură creştin-ortodoxă. Autorul care se trăgea dintr-o familie greco-catolică din Munţii Apuseni povesteşte peripeţiile familiei sale în vremea răscoalei, percepută de Horea ca „colaboraţionistă” cu autorităţile austriece şi care trebuia să moară. Şuluţiu a păstrat din memoria familiei teama faţă de ţăranii români orotdocşi care îi punea în faţa unui fapt de mărturisire a credinţei: ori trec prin botezul ortodox, ori mor de sabie. Familia lui Şuluţiu, după grele încercări şi nopţi dormite prin păduri, se salvează cu greu din mâinile răsculaţilor care îi percepeau pe greco-catolici ca instrumente ale statului opresiv nobiliar şi străin de neam. La Şuluţiu se observă o deonsiderare a mişcării lui Horea percepută ca violentă şi prea ortodoxă din punct de vedere confesional. Şuluţiu ne-a lăsat o descriere plastică a botezului celor care nu erau de religie ortodoxă. Horea ajuns cu oastea sa la Abrud: „Înţelegând dară gloatele Horii că şi maghiarii îmbrăcaţi în haine româneşti s-au amesteca şi-şi fac treaba cu dânşii, şi temându-să ca nu cumva mai pe urmă să-i vânză, au spus Horii lucru acela, întrebându-l ce ar trebui a face cu unii maghiari de aceia? Să zice că ar fi zis Horea: „cari se dau cu noi şi să împărătşesc cu noi din faptele noastre, nu trebuie supăraţi, fără ca să fim mai secure că vor ţânea tot mereu cu noi, să-i botezaţi pe legea noastră care s-au făcut şi în a cărei urmare, nenumăraţi maghiari, reformaţi şi unitari, unii ca să fie suferiţi de soţii la prăzi şi jafuri, iară alţii, ca să scape de moarte, s-au botezat, precum a şi fost şi cămăraşul din Abrud, Fizker Ferenţ, unitar, cu trei feciori ai săi, şi alţii” (Alexandru Şterca Şuluţiu, „Istoria Horii şi a poporului românesc din Munţii Apuseni”, Ed. Viitorul Românesc,1995, p. 97/98). Botezul ortodox era certificatul străinului pentru a fi lăsat să trăiască pe teritoriul românesc eliberat de către Horea din Munţii Apuseni.

Nu întâmplător şi în hârtiile anchetei comisiei imperiale conduse de contele Anton von Jankovich, în fişele de portret ale inculpaţilor, se accentua caracterul religios de „neunit” al fiecărui conducător al răscoalei Horea, Cloşca şi Crişan. Horea alături de căpitanul său Cloşca moare zdrobit de roată, conform sentinţei celei mai grave al Codex Theresianum, în data de 28 februarie 1785, pe Dealul Furcilor din Bălgrad, nu înainte de a se fi spovedit şi împărtăşit la preotul paroh Nicolae Raţ, ca un român martir şi mucenic ortodox.Se știe că Horea și Cloșca la locul cumplitei execuții au fost spovediți și împărtășiți de preotul ortodox Nicolae Rațiu. Bătut şi agonizând, înainte de a fi tras pe roată, Horea a fost sărutat de Nicolae Raţiu care i-a spus: „Prin mine te sărută un neam întreg!” Datele execuţiei sunt relatate în scrisoarea lui Iosif Gabri din 2 martie 1785. Iată ce consemnează istoricul Nicolae Densuşianu în cartea „Răscoala lui Horia”, Bucureşti, 1884: „Când au dus la moarte pe Horia şi Cloşca, i-a însoţit preotul Nicolae Raţ, preot din Alba Iulia. Dânsul, până a frânt roata pe unul, a ţinut pe celălalt cu mâna pe după cap, dar când au început să frângă roata pe al doilea, popa Nicolae Raţ a căzut jos şi a leşinat şi a trebuit să-l ducă cu carul acasă”. Moartea creştină, sub asistenţa preotului ortodox, a lui Horea înlătură speculaţiile apartenenţei sale la vreo lojă masonică sau la vreo mişcare secretă revoluţionară din care şi-au extras sevele ideologice revoluţia de la 1789. De altfel, răscoala lui Horea a fost percepută religios de preoţii ortodocşi contemporani, care au însemnat pe cărţile religioase texte despre mişcarea revoluţionară. Spre exemplu, preotul Nicolae Butariu scria pe marginea unui Evangheliar următoarele cuvinte: „Santa şi de trei ori santa memoria ta, Horea, Cloşca şi Crişan”. Imediat după trecerea prin supliciu la cele veşnice capii răscoalei româneşti au intrat în pantheonul sfinţilor populari în memoria mulţimii. Unii cercetători susţin că pe la 1816 în cunoscuta „Catedrală cu lună” construită în Oradea frecventată de creştinii români s-a pictat deasupra catapeteasmei un portret a lui Horea. Pe la 1828 în biserica de lemn ortodoxă din Tisa s-a zugrăvit martiriul lui Horea, cu imaginea tragerii pe roată. În Ardeal sunt numeroase exemple imagologice şi de iconografie dedicate conducătorilor răscoalei de la 1784, la sfârşitul secolului XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea, prezentaţi ca martiri şi mucenici populari care s-au sacrificat pentru libertatea poporului român din Ardeal şi pentru ca ortodoxia să nu mai fie religie tolerată de către stăpânitorii trecători. Horea a murit ca un martir și mucenic întru Hristos, frânt pe roată pentru credința sa românească creștină. Așa cum Sfinții Năsăudeni au fost canonizați în frunte cu Tănase Todoran, cred că a bătut ceasul istoriei ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să înceapă demersurile pentru canonizarea lui Horea ca sfânt român, care s-a jertfit pentru dreapta credință pe pământurile Transilvaniei.

Ionuț Țene