Nașterea Sf Ioan Botezătorul este marcată în calendarul creștin ortodox în data de 24 de iunie. În aceeași zi, în popor, se sărbătoresc și Sânzienele sau Drăgaica, așadar, de această zi sunt legate numeroase obiceiuri și superstiții. Biserica Ortodoxă celebrează de obicei ziua morţii sfinţilor, însă Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul fac excepţie de la această regulă.
Sf Ioan Botezătorul, cât și Maica Domnului sunt celebrați atât la ziua nașterii, cât şi alte evenimente din viaţa lor: Adormirea Maicii Domnului, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Bunăvestirea, soborul Sfântului Ioan Botezătorul.
Nașterea Sf Ioan Botezătorul – originea sărbătorii Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are un temei biblic, pentru că evenimentul amintit este consemnat de Sfântul Evanghelist Luca cu amănunte în Evanghelia Sa. Nașterea aceasta a avut loc cu șase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sfântul Ioan Botezatorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea să a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului. Data de 24 iunie nu a fost fixată într-un mod întâmplător că zi a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl sau, a tămâiat în sfântul altar-loc în care numai arhiereul intră o singură data pe an, în luna a șaptea, ziua a 10 a. Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie și alta din octombrie. Având în vedere cele descoperite în Sfântă Scriptură, Sfinții Părinți au rânduit că ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de naștere.
Pe de altă parte, religia are în vedere faptul că după solstițiul de vară din 21 iunie, ziua începe să scadă și noaptea să crească. Așadar Sfântul Ioan Botezătorul se naște într-un timp când ziua se micșorează, ca semn că Legea Vechiului Testament începe să apună pentru că vine Legea Harului, Legea lui Hristos.
La fel și Nașterea Mântuitorului este prăznuită pe 25 decembrie, după solstițiul de iarnă din 22 decembrie, când ziua începe să crească. În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânzienele sau Drăgaica.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

