Distribuie articolul

Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea asfaltării sectorului drumului județean 109E Cetan – Vad vizat de lucrările de consolidare.

Au fost așternute, astfel, cele două straturi de asfalt, respectiv binder și strat de uzură, atât pe suprafața sectorului afectat, cât și în zonele situate în aval și amonte.

Acestea au avut drept scop remedierea surpării produse în urma lucrărilor de închidere și ecologizare a depozitului neconform de deșeuri de la Dej.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Lucrările au fost finalizate și acest fapt va aduce un plus de siguranță și confort pentru locuitorii din zonă și pentru toți cei care tranzitează acest drum. Soluția tehnică impusă de experți a presupus operațiuni de mare anvergură dar care vor asigura durabilitatea investiției și o folosință îndelungată, în condiții optime, a drumului”.

Pentru completa finalizare a investiției vor mai fi executate și lucrări de montare de parapeți metalici, precum și de marcaje și semnalizare rutieră.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: