Participând la lansarea unui album de pricesne și cântece religioase interpretate cu dor și foc de Ioana Roman, m-am gândit la semnificația profundă a pricesnei, această rugăciune cântată și înălțată către Dumnezeu de români. Lansarea albumului a avut loc în sala mare a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, deci într-un cadru specific tradiției populare, de unde își trage priceasna seva istorică din melosul ancestral românesc. Priceasna este specifică Ardealului și s-a născut dintr-o tânguire a românilor în timpul secolelor de ocupație și tânguire. Era și o formă culturală arhetipală care se putea manifesta numai într-un cadru religios, în biserică, pentru că, de altfel țăranul și iobagul român asuprit nu aveau drepturi pentru o viață culturală organizată în evul mediu târziu și în epoca premodernă. Priceasna provine din slavonă prĕčĩstĩna – „preacurată” și este, în sens restrâns chinonic, un imn, cântare bisericească ortodoxă care acoperă intervalul din timpul Sfintei Liturghii în care preotul şi respectiv credincioşii se cuminecă (împărtăşesc) cu Sfintele Taine – Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos. Denumirea a devenit în timp generică pentru cântecele religioase românești din Ardeal. Practica liturgică de cântare a pricesnelor în intervalul Sf. Împărtăşanii a generat în anumite contexte o confuzie între chinonicele tradiţionale ale Liturghiei Bisericii Ortodoxe şi cântările cu tematică moral-religioasă apărute relativ recent în arealul românesc. Din neogreaca kinonikón [troparion], chinonicul se traduce prin „[cântare în comun”. (Cuminecarul, Imnul împărtăşaniei). În Biserica Primară, în timpul împărtăşaniei preotului şi credincioşilor se cânta un psalm întreg având ca refren Aliluia. Prceasna este considerată de unii preoți și o formă de laicizare a slujbei religioase. În Ardeal priceasna a venit și pe filiera greco-catolică, care a influențat muzica de cult la Liturghie. De altfel o carte de pricesne s-a publicat, nu întâmplător, la Blaj în 1932, sub semnătura lui Celestin Cherebețiu, iar Vasile Petrascu a publicat ”45 Pricesne” la Cluj, în 1945. Unii cercetători consideră că denumirea de Priceasnă provine și din felul cum spuneau românii numelui Fecioarei Maria, adică Maica Precista și de aici s-a făcut sinergia lingvistică ce s-a transformat în ”priceasnă”. De altfel majoritatea pricesnelor din Ardeal fac referire la Maica Domnului și la evlavia față de Mama lui Dumnezeu. Priceasna ”O, măicuță, sfântă” este cântată de secole la Mănăstirea Nicula de Hramul Adormirii Maicii Domnului și este cea mai îndrăgită de români. Pricesnele au devenit populare, odată cu întemeierea ”Oastei Domnului” de către părintele Iosif Trifa în perioada interbelică, care organiza adunări cu mireni, în care se cântau imne și cântări religioase. Nu întâmplător, poetul Traian Dorz a scris o superbă priceasnă ”Blândul păstor”. În Ardeal, românii cântă pricesne când preoții și enoriașii se cuminecă cu Sfintele Taine, obicei religios care nu se regăsește în Moldova sau Muntenia, decât arareori doar în ultimii ani sub influența transilvană. Priceasna este o formă cântată și originală, specific românească, de a-L sluji pe Hristos din partea mirenilor credincioși aflați la slujbă.
La lansarea albumului de pricesne a Ioanei Roman, poetul clujean Victor Constantin Măruțoiu a sublinat prin experiența personală din Banat, de la bunci, rolul și importanța pricesnelor în arealul transilvan. Românii aflați sub stăpânire și asuprire străină prin strigături, imne și cântece și-au afirmat și păstrat credința ortodoxă. Aceste cântece religioase dacă erau cântate la șezători atrăgeau atenția poterelor ocupanților și atunci acestea s-au retras din spațiul public, sub o formă de tânguire și rugăciune în corurile bisericilor, singurul loc unde se păstra identitatea națională și religioasă a românilor ardeleni. În Moldova și Muntenia, românii puteau să-și afirme melosul popular-cultural și în afara bisericii fără să fie persecutați, de aceea la Liturghie în timpul Euharistiei se cântă doar psalmi. În Ardeal, românii ca să-și păstreze identitatea culturală au introdus cântecul religios în biserică, în cel mai important moment al Liturghiei, acela legat de Împărtășania cu trupul și Sângele Domnului. Astfel s-a născut priceasna, ca o rugăciune cântată de mireni înălțată către Domnul și Maica Precista, numită singular în Europa ca ”Măcuță”, cea care alină durerile celor persecutați și singura nădeje. Priceasna a devenit și o formă de cultură populară religioasă, care a ajutat la păstrarea identității românilor ardeleni supuși deznaționalizării. PS Ieronim Sinaitul spune că „priceasna este o doină duhovnicească” și un îndemn moral. Priceasna este o creație populară, o formă de doinire, prin care se preaslăvește Dumnezeu, specifică ethosul nostru românesc. Priceasna îl însoțește pe credincios dincolo de zidurile bisericii. În priceasnă se cântă doinit suferința românului credincios. Priceasna este și un act de cultură specific românesc, o doină care provine din originile istoriei noastre pe aceste meleaguri. Putem spune că priceasna din Ardeal se înrudește cu doina din Vechiul Regat. Au aceeași linie melodică și același mesaj codificat de eliberare a sufletului din suferința unei vieți nedrepte. Priceasna a devenit gradual o componentă a cultului nostru religios și o formă de cultură originară, care trebuie păstrată și promovată pentru că melosul ei confirmă tradiția etno-folclorică seculară a poporului român, care cânta cu sufletul pentru Hristos și Maica Domnului. Atât timp cât mai apar albume noi de pricesne și se cântă în corurile bisericilor înseamnă că acestea sunt vii pentru cultura și credința românilor.
Ionuț Țene
