Distribuie articolul

Absolvenții specializărilor de licență și master din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au depus jurământul de credință ortodoxă, titrează Radio Renașterea.

Momentul solemn a avut loc vineri, 1 iulie 2022, în capela Facultății de Teologie Ortodoxă din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a decanului facultății, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, și a profesorilor instituției de învățământ teologic.

După săvârșirea unui Te Deum, oficiat de duhovnicul facultății, pr. Grigorie Foltiș, studenții absolvenți au depus jurământul de credință şi de fidelitate faţă de Biserica Ortodoxă.

La final, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și a rostit un cuvânt de învăţătură, în cadrul căruia a vorbit despre importanța misiunii lor.

„Voi sunteți și pecetea apostoliei noastre, a dascălilor, care am încercat să vă indicăm direcția înspre Domnul. De aceea, momentul acesta are o solemnitatea aparte și m-aș bucura să-l rețineți sub această variantă: Hristos și-a pus pecetea asupra noastră și nu este nimic mai important pe lumea aceasta decât ca Hristos să ne numească ai Săi. (…) Vă transmitem binecuvântarea Părintelui Mitropolit Andrei, care nu a putut fi prezent alături de frățiile voastre și ne-a delegat pe noi să fim aici, dar asigurându-vă împreună de gândul nostru bun, de rugăciunile noastre și de nădejdea aceasta că  Dumnezeu acolo unde vă va pune de acum încolo, vă va ajuta să dați bună mărturie despre ceea ce s-a întâmplat în școala teologică și despre pecetea pe care El a pus-o asupra frățiilor voastre. Felicitări tuturor!”, a transmis PS Părinte Benedict.

În sesiunea iunie 2022 au susținut examenul de licență 52 de studenți si examenul de disertație 27 de masteranzi.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: