Celebrul avocat patriot Gheorghe Piperea a anunțat că intenționează să intre în cursa electorală pentru fotoliul de la Cotroceni într-un interviu acordat publicației ”Cotidianul”. Pentru mine acest anunț nu este o surpriză. Cunoscutul avocat implicat în problemele civice ale românilor s-a făcut remarcat înainte de pandemie ca activist al drepturilor și libertăților românilor persecutați de regimul juridic impus de puterea străină (neocolonială)? În timpul pandemiei a luat apărarea numeroșilor români amendați că nu respectau ordonanțele ilegale ale guvernului sau șefului ISU, Raed Artafat, care se comporta ca un stăpân peste moșia din Orientul Mijlociu. În vremea pandemiei, autoritățile române s-au purtat ca un regim militar din America latină a anilor 1980. Datorită avocatului Piperea, românii amendați că nu purtau mască, pentru că participau la petreceri – botezuri clandestine sau pur și simplu se plimbau în parc și la pădure, au câștigat procesele. Acesta s-a făcut remarcat mai ales în timpul pandemiei, când i-a îndemnat pe români să-și apere drepturile, dar și în diferite situații ce țin de justiția din România. Avocatul Gheorghe Piperea provine din lumea civică patriotică românească care apără interesele economice ale țării și sunt scut pentru protecția drepturilor civile, democrației și libertății într-o Românie controlată tot mai mult de de ambasade străine și multinaționale. Față de ceilalți candidați, avocatul Gheorghe Piperea are alura proaspătă de nou venit în politică, de roman cinstit. Românii s-au cam săturat de politicieni vechi și de partidele tradiționale atinse de corupție endemic din 1990. Posibilul candidat social-democrat Mircea Geoană a rămas în opinia publică cu imaginea personajului care a țopăit ca președinte de o noapte în 2009, scandând ”Mihaela, dragostea mea”. Geoană e perceput ca omul care făcea în 2009 vizite ascunse la Moscova și ca liderul impus acum de NATO, ca posibil președinte al românilor.
Liderul liberal, generalul Nicolae Ciucă, pare că nu poate citi o hârtie în fața camerelor de vederi, ce să mai impresioneze și entuziasmeze masele într-o campanie electroală pentru președinție. Plus nu și-a lămurit plagiatul cu doctoratul? USR este în cădere liberă, perceput de români ca un fel de ”coloana a cincea a interselor ambasadelor”, așa că Drulă pare o glumă bună. Singurul George Simion are alura de candidat la președinție, dar pentru români vârsta de 36 de ani pare totuși fragedă pentru a conduce destinele țării. Poate data viitoare are șanse să câștige. Liviu Dragnea e perceput ca pesedist și corupt, deși este și o victimă a sistemului juridic de pensii special supus puterii protectoare americane până la capăt pentru privilegii și pensionări la 45 de ani. Așa că avocatul Georghe Piperea în acest context dramatic al României între pandemie și starea de război poate fi o speranță pentru români că cineva îi poate apăra și a le prezenta interesele în fața străinilor, Iată ce spune avocatul Gheorghe Pipereaîn interviul din Cotidianul: „Așa cum spuneam mai sus, a patra putere în stat, presa, a fost capturată de multișor de puterea economică, o putere a banului, care a devenit o putere globală, cu propriile legi a-naționale, o putere care face să i se subordoneze orice altă putere în stat. Da, este și incapacitate intelectuală sau volitivă a presei de a concentra atenția opiniei publice pe ceea ce este cu adevărat important, pe ceea ce ne afectează viața de zi cu zi, pe existența pe termen mediu și lung, pe valorile și pe pilonii pe care ne construim viața. Dar este și dependență economică atroce. Nu doar că presa depindea deja de publicitate în urmă cu 20 de ani: acum depinde și de marile platforme online sau de rețelele de socializare. Fără acces acolo, fără prezența acolo, nu mai există venituri pentru o sustenabilitate decentă a muncii jurnaliștilor. Dar pentru acces, trebuie să te supui „standardelor comunității”, să fii politically correct, să îți semnalizezi permanent virtutea de a crede doar în informațiile oficiale. Printr-o distopică întoarcere în timp, suntem obligați acum să respectăm același tip de reguli totalitare pe care le stabileau comuniștii și pe care încercam să le ocolim prin tot felul de metode și șopârle. Numai că acum acest lucru a devenit imposibil: suntem la un click distanță de neutralizarea ca identitate digitală sau de faliment”, a transmis acesta într-un interviu acordat jurnalistului Cornel Nistorescu în Cotidianul. Avocatul are șanse reale să câștige alegerilor prezidențiale, pentru că românii doresc o Românie suverană, demnă și respectată în Uniunea Europeană și în lume. Sigur pot apărea și alți candidați surpriză de real succes. România trebuia să fie de mult în Schengen, dar politicienii români de la putere nu o reprezintă, din păcate, cu demnitate și respect la Bruxelles. Am ajuns chiar ”preșul” de la picioarele intereselor personale ale funcționarilor din Comisia Europeană? Românii au nevoie acum de un președinte care să-i reprezinte cu demnitate dorințele și să le apere drepturile, prosperitatea și libertatea. Românii vor o democrație funcțională și mai multă suveranitate.
Ionuț Țene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

