Distribuie articolul

Primăria Cluj-Napoca a obținut ultimul aviz pentru centura metropolitană. Urmează aprobarea proiectului în Consiliile Locale Florești, Apahida, Baciu, Gilău și Cluj-Napoca.

La deschiderea oficială a Bazei Sportive „La Terenuri” din cartierul Mănăștur, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anuțat faptul că toate cele 56 de avize pentru Centura Metropolitană a Clujului au fost obținute, iar săptămâna viitoare proiectul centurii va fi aprobat în consiliile locale din Florești, Apahida, Baciu, Gilău și Cluj-Napoca.

„Prin efortul tuturor celor implicați, astăzi (29 iulie – n. red.) avem cele 56 de avize pentru centura metropolitană și săptămâna viitoare Clujul, Gilăul, Floreștiul, Apahida și Baciu vor aproba în Consiliul Local trimiterea către București a întregii documentații pe care am redactat-o în și pe seama Guvernului.

La sfârșitul săptămânii viitoare vom fi în măsură să trimitem în Guvernul României la Ministerul Transportului în speță toată documentația care după aceea să fie avizată de către CNAIR de către comitetul interministerial, să avem hotărârea de Guvern cu privire la indicatorii tehnico-economici și lansarea licitației.

Licitația va fi decisă de către Guvern. Noi ne-am asigurat ca finanțarea să fie prinsă prin eforturile noastre politice, am avut-o la început în PNRR, un alt ministru a scos-o de acolo cu ranga, dar am găsit în actualul ministru susținere să fie centura prioritizată pe locul 3 în rândul centurilor metropolitane”, a declarat edilul Clujului.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: