În copilăria mea din anii `80 dintr-un cartier muncitoresc clujean, din perioada comunistă am trăit politica leninistă de reducere a consumului de energie la ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Îmi făceam temele la lumina lumânării, bunica gătea doar dimineața, că seara se lua gazul, iar iarna căldură era doar la cinci dimineața circa o oră, în rest înghețam de frig în apartamentele de beton. Autobuzele din transportul în comun circulau la aproximativ o oră distanță să se facă economie la motorină, devenind hiper-aglomerate.Viața în timpul politicii comuniste de reducere a consumului de energie devenise un coșmar, iar spitalele nu aveau curent și căldură, iar doctorii nu puteau face operații și pacienții mureau pe capete. Invidiam Occidentul european atunci tocmai pentru risipa de energie, pentru firmele luminoase, autostrăzile iluminate, căldura din case, programul non-stop la televizor și rafturile pline. Mirajul Occientului pentru un est-european era tocmai bogăția produsă de risipa de energie. La noi se dădea două ore la TVR tocmai să se facă economie, fapt ce producea frustrare. Toate aceste principii ale reducerii consumului de energie pe principii leniniste așa-zis raționale și materialiste a dus la căderea comunismului și victoria democrației capitaliste occidentale. De aceea să vi tocmai azi să ceri de la Bruxelles, ca pe vremuri cum solicita Lenin, reducerea consumului de energie pentru europeni este un non-sens și o incongruență economică, pentru că nu este corezpunătoare cu sistemul capitalist și democratic a creșterii consumului, nu de reducerea a acestuia.

Prosperitatea e adusă de consumul tot mai mare al economiei de piață, nu de reducerea acestuia ca pe vremea URSS și lagărului comunist. Uniunea Europeană capătă se pare treptat reflexe sovietice, de centralism democratic privind impunerea drastică a consumului de energie pe motivul războiului Rusiei cu Ucraina și a sancțiunilor economice împotriva Moscovei. Asistăm la o nouă resetare după pandemie? Se vorbește la Comisia Europeană de reducerea cu 15 la sută a consumului de gaz, fiind semnat și un acord în acest sens între țările UE, cu excepția Ungariei, Poloniei și Spaniei, care au refuzat. Bineîneles că România a acceptat dictatul Bruxellului la reducerea consumului de energie, chiar dacă lovește în prosperitatea și bunăstarea românilor. S-a ajuns ca în Germania mult adulată de români ca iluminatul public să fie raționalizat la Berlin ca pe vremea Bucureștiului lui Ceaușescu. Incredibil de crezut până mai ieri. Mai mult, Macron, care este campionul globalismului, propune ca meciurile de fotbal să nu se mai joace pe ”nocturnă” la fel cum ne impunea Ceușescu, România fiind singura țară din Europa, care nu avea stadioane cu iluminat-nocturnă, iar pe ”23 August” se juca în ultimii ani doar ziua. Aceste raționalizări în stil leninist a energiei europene nu va duce la progres, prosperitate și bunăstare, ci amintesc de centralismul economic socialist. A ajuns Comisia Europeană prin aceste legiferări de reducere a consumului, un fel de troikă moscovită din anii 1920? Ar fi păcat, pentru că principiile fondatoare ale Uniunii Europene au fost pentru democrație, libertate, prosperitate economică și consum uriaș de energie, care aduce dezvoltarea. Restricțiile și reducerile de consum energetic din anii 1980 au dus la falimentul lagărului comunist. Cine vine acum cu aceste raționalizări ale energiei leniniste dorește falimentul viitor al proiectului european prin implementarea principiilor socialiste, care fac să se asemene UE cu fosta URSS? Să refuzăm raționalizările leniniste fără sens, doar creșterea consumului aduce prosperitatea cetățenilor europeni și progresul, care consolidează democrația și menține libertatea de alegere a fiecăruia.

Ionuț Țene