Minunea de la Nicula din 13 august 1991

Era 13 august 1991. Eu, împreună cu colega mea de la TRIBUNA. Lenuța Câmpean, am pornit spre Gherla, cu trenul, la casa părinților ei. Urma ca în 15 august 1991, să mergem la Sf. Mănăstire Nicula, să văd icoana făcătoare de minuni a fecioarei Maria. Lenuța mă auzise ce dorința arzătoare aveam să ajung odată acolo. Cum zodia racului e cea mai bună din toate, ea fiind rac, m a invitat la părinții ei în Gherla.Parintii ei, oameni buni la suflet și cu foarte mult bun simt, s au simțit stânjeniți. Mama ei a zis:

• Vai, Lenuța, draga mamei, cum de ai adus pe colega ta fara să mă anunți? Ce îi dau eu sa mănânce?
  In gradina casei, râdeau in soare, roșii mari, adevărate, cum numai in copilărie văzusem.
• Nu vă faceți probleme. O roșie adevărată. e cea mai bună mâncare.
• Da? Am și ciorbă de fasole verde și salată de vinete. E postul Sfintei Marii.
  Am mâncat cu cea mai mare poftă și bucurie. Noaptea am dormit Intr un pat care era orientat ,cu fereastra spre pădure. Era așa de aproape pădurea, venea așa aer curat, că am dormit tun. Dimineața, mama lui Lenuta Cimpean , ne a sfătuit să mergem, pe jos, spre mănăstire, acum, in data de 14 august, dacă dorim sa ajungem la icoana mult iubită, mai ușor. Drumul până acolo mi s-a părut un vis. Fluturii alergau prin florile de camp, cântau pasarele, oameni, pâlcuri, pâlcuri, mergeau, cântând, spre Mănăstirea Nicula. Când am ajuns acolo era o mare de oameni. Am incercat să intrăm pe partea dreaptă. Oamenii s au bulucit, ne au împins și ne au scos afară din rând. Soțul îmi spusese de acasă, că dacă e foarte greu de ajuns, să plec spre casă. Viața e importantă și pot să mă rog și acasă unde am icoana făcătoare de minuni, copie.
  Am incercat pe partea stângă. Acelaș rezultat.
  In gândul meu nu era altceva decât să ajung la mult râvnita icoană. Am mai stat deoparte cam o oră și am încercat prin fața Mănăstirii. Oamenii s au bulucit din nou și au luat-o, pe sus, pe colega și prietena mea, Lenuța Câmpean, și au dus o, cu valul in interiorul Mănăstirii. Ea, disperată, că eu, musafira ei, rămăsesem afară, s a dus la preotul care era cu ordinea și a zis:
• Mama mea a rămas afără! Așa i-a venit în minte atunci, doar nu eram mama ei.
  Nu a băgat o in seamă, cum era și firesc. Eu rămasă afară, îmi luasem gândul de a mai ajunge la icoană.Stateam, resemnată, deoparte.
  Un preot iese in pragul ușii și face ordine:
• Va rog frumos, lăsați un culoar liber la intrarea în Mănăstire!
  Imediat mi a trecut prin gând că acum o sa intre, nestingherit, Petre Roman, premierul României, pe care îl văzusem cum sosise Intr -o mașină, de lux, neagră.
  Spre marea mea stupoare, preotul spune:
• Să intre Doamna Titina Tene. Nu îmi venea să cred, ochilor și urechilor, ce auzeam. Eu, Titina, dintr un sat, pierdut in lume, Ușurei, jud, Vâlcea, mutată în Cluj, să am această onoare. Când am ajuns in fața icoanei, nu puteam sa ii văd chipul, de lacrimile care îmi șiroiau, fără să vreau, ca un râu eliberator. Numai Maica Domnului a putut să facă această minune. A simțit cât doream sa o văd. Nici prietena și colega mea, Lenuța Câmpean, nu și a explicat întâmplarea.
  Ne am întors acasă, mândre și fericite, povestind cu lux de amănunte, părinților Lenutei, ce am trăit.
  Părinții ei nu mai sunt, dar, am înțeles că, în viață, poți întâlni oameni, o singură dată și să nu îi mai uiți niciodată.

• TITINA NICA TENE