Să te ocupi de întreținerea solarului pe timp de primăvară, vară sau toamnă nu este chiar atât de greu precum pare. Temperatura de afară este pozitivă, iar folia favorizează un climat optim pentru dezvoltarea legumelor. Nu același lucru se întâmplă și iarna, atunci când deținătorii de solarii gradină se văd nevoiți să apeleze la fel și fel de soluții pentru încălzirea solarului.
Despre încălzirea solarului din grădină pe timpul sezonului rece ne propunem să vorbim și noi în acest articol. Astfel, dacă faci parte din categoria celor care dețin solarii gradina și ai vrea să fii printre primii producători care iese cu roșii pe piață, atunci iată ce soluții de încălzire ai putea în vedere:
Încălzirea solarului iarna – ce metodă să alegi
Căldura în solar iarna este mai mult decât esențială pentru ca legumele sau răsadurile să se poată dezvolta corect. Drept urmare, reprezintă un detaliu la care va trebui să te gândești cât mai bine înainte de a lua o decizie.
Ei bine, începe cu măsurătorile solarului. Este bine să știi ce volum de aer există în interior, pentru a putea alege o soluție de încălzire care să facă față necesităților.
Apoi, odată stabilite dimensiunile solarului tău, va trebui să te gândești și la modalitatea de încălzire. Din acest punct de vedere, ai două opțiuni la dispoziție, anume încălzirea pe bază de electricitate sau pe bază de combustibil.
Folosirea unui generator de căldură oferă o temperatură uniformă în întreg solarul, iar totodată aerul oferit de acest generator are și rolul de a proteja plantele de anumite boli pe care le-ar putea dezvolta. Totuși, generatorul de căldură prezintă și anumite dezavantaje, iar cel mai semnificativ dintre ele este faptul că implică anumite costuri deloc accesibile.
Totuși, există și alternative mai ieftine, iar cea mai rudimentară opțiune pe care o ai la dispoziție atunci când vrei să îți încălzești solarul cu bani puțini este folosirea unei sobe. Fie că o alimentezi cu lemne de foc, cu peleți sau rumeguș, o sobă îți poate încălzi destul de bine solarul, mai ales dacă este un model de calitate.
Și clasica sobă prezintă anumite dezavantaje, iar printre ele se regăsește și faptul că va trebui alimentată constant, iar căldura nu este distribuită uniform, la fel cum se întâmplă în cazul unui generator de căldură. Prin urmare, dacă ai plante foarte sensibile la frig atunci ar trebui să le plantezi în apropierea sobei, astfel încât să aibă parte de confortul termic necesar unei bune creșteri.
Recomandarea noastră este să ai în vedere folosirea a două surse de căldură, deoarece nu știi niciodată când apare o pană de curent. Iar dacă temperaturile de afară sunt foarte joase, atunci cel mai probabil toate eforturile tale depuse pentru a obține legume gustoase și sănătoase vor fi compromise. În astfel de cazuri, o soluție clasică precum soba pe lemne își va face treaba de minune.
Totuși, este foarte important să nu ai pierderi de căldură, deoarece în zadar produci căldură, dacă aceasta se risipește rapid. Ei bine, în acest sens ar trebui să ai în vedere achiziționarea unui kit de solarii de pe solarii-izosun.ro, deoarece în acest mod vei avea parte de un solar bine închegat, în care căldura va fi ușor de păstrat.
NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

