Actorul Alexandru Arșinel a încetat din viață joi, 29, septembrie.
Actorul avea 83 de ani.
“Da, este adevărat!”, a declarat Bogdan Arșinel, pentru Fanatik.
Alexandru Arșinel a murit astăzi, anunță Antena 3 CNN. Actorul în vârstă de 83 de ani a avut multiple probleme de sănătate în ultimul an și a fost internat de mai multe ori. Informația a fost confirmată de unul dintre fii actorului.
Alexandru Arșinel a murit la 83 de ani FOTO MEDIAFAX
În data de 15 septembrie, actorul a fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Potrivit reprezentanților spitalului, având în vedere istoricul medical şi „pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă“ s-a hotărât transferarea actorului în secţia de ATI.
Anul acesta, actorul s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate și a mai fost internat în spital, dar și la un azil de bătrâni. În luna august, Alexandru Arșinel a fost transportat de urgență la Spitalul Fundeni. Actorului i se făcuse rău în timp ce se afla în azilul de bătrâni din zona Otopeni, iar personalul a chemat Salvarea. Potrivit medicilor care l-au examinat la acea vreme, actorul contactase o infecție nosocomială.
După ce a fost spitalizat la Fundeni, actorul nu a mai revenit la căminul de bătrâni. În iunie anul acesta, Alexandru Arșinel a mai fost internat într-o clinică privată din Capitală.
Încurajat de mama sa, se prezintă la examenul de admitere la Facultatea de Teatru din București. În 1960 a fost ales să prezinte alături de colega sa, Cici Dumitrache un spectacol televizat, regizat de marele Valeriu Lazarov, care îi reunea pe studenții de la Actorie, Regie și Conservator. A fost prima sa întâlnire cu divertismentul și cu Televiziunea în primul sediu al TVR din strada Molière… Avea să fie o dragoste reciprocă, la prima vedere, care durează de peste 55 de ani. La absolvirea facultății, promoția 1962 – Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Mișu Dobre, Harry Baranga, Harry Zomenov, Ion Fiscuteanu, Mihai Gingulescu și Ion Andrei – pleacă la Târgu Mureș unde se deschide secția română la Teatrul Maghiar. În 1964, dă concurs la Teatrul de Revista “Constantin Tănase”, joacă alături de Mircea Crișan, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, Ion Antonescu – Cărăbuș, Zizi Șerban, Mihai Ciucă, Elena Burnaz, cuplurile Horia Șerbănescu – Radu Zaharescu sau Nicu Constantin – Alexandru Lulescu în spectacole de teatru de revistă și face cuplu pe scenă cu Stela Popescu, dând viață cupletelor scrise de Puiu Maximilian. Este directorul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din 1998.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

