Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat că a fost finalizată şi va fi promovată săptămâna viitoare legea care interzice folosirea unui antivirus rusesc în instituţiile publice româneşti.

Autoritățile și instituțiile care nu dezinstalează soluțiile Kaspersky riscă amenzi între 50.000 lei și 200.000 lei: conform proiectului amintit, în 45 de zile de la data intrării în vigoare a legii, toate produsele și serviciile de tipul celor prevăzute vor fi deconectate, respectiv dezinstalate de la rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice de la nivel central și local

Dezinstalarea se va face chiar de către autoritățile care au instalate pe rețele și sistemele lor informatice astfel de programe, cu sprijinul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Autorității pentru Digitalizarea României, Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Serviciului Român de Informații și Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Nerespectarea acestor prevederi se instituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 și 200.000 lei.

Constatarea și aplicarea contravențiilor se face de către personal anume desemnat prin ordin al ministrului cercetării, inovării și digitalizării.

NapocaNews