Forza England!

A murit regina Elisabeta II. Avea 96 de ani! Și peste 70 de ani de domnie! Dar ce tânără părea la toate aparițiile? Avea un chip de mare seninătate, semn al nobleții spiritului și al umorului englezesc. Credeam că e eternă, că a dovedit timpul, că a găsit leacul nemuririi. Dar Doamna cu coasa nu a mai avut răbdare nici cu ea. Însă cei ce căutăm nemurirea, suntem Aleșii ei.

Ce gol imens a lăsat în jur Regina britanică! Era un reper de moralitate, de înțelepciune pentru toată planeta. Un astfel de moharh îți dă siguranță că există speranță în mai bine, că nu totul este pierdut, chiar dacă războiul ne bate la ușă. Existența ei îmi amintea mereu de Elisabeta a României, de poeta Carmen Sylva, cea care a făcut să strălucească monarhia și în România și gândul la ea ne face mereu să spunem, o, ce minunat ar fi arătat țara noastră dacă ar fi continuat să fie monarhică!

Prin fire rubedeniale directe, suntem înrudiți și cu monarhia engleză. Regele Mihai I era văr de gradul III cu regina Elisabeta II. De aceea prințul Charles, noul rege al Marii Britanii, se simte în România ca acasă. Suntem înrudiți cu multe case regale ale Europei. Monarhiile sunt puternice datorită miilor de fire rubedeniale care le leagă și le fac ca o singură familie.

O îndoliere uriașă a cuprins tot pământul, toate țările, de parcă ar fi pierdut ceva al lor, foarte drag. Milioane de oameni poartă în suflet un semn de doliu. Am văzut banderola neagră pe brațul celor de la West Ham și am trăit momentele de reculegere împreună cu mulțimea care a umplut arena. Prin moartea Elisabetei II parcă și noi am murit puțin. Ne lipsește. Ne lipsește acest om integru, acest reper de virtute și conștiință.

Când moare un astfel de om, omenirea este mai săracă, fiindcă nimeni nu-l va mai putea înlocui, deși tradiția monarhică este dată de strigarea: „A murit regele/ Trăiască regele”. God Save the King!

Sigur, englezii nu disperă. Rasa lor are de unde să dea noi și noi valori. Și să ne gândim la celălalt plan, planul doi, al guvernării propriu-zise.

*

Un singur om, din miliardele de oameni care acoperă pământul, a avut curajul total să se opună Rusiei, atacului ei schizofrenic asupra Ucrainei. El se numește Boris Johnson. Când a plecat din fruntea partidului conservator, ucrainenii s-au grăbit să-l numească prim-ministru al țării lor. În Anglia i-a succedat o femeie, Mary Elizabeth („Liz”) Truss, de 47 de ani, care a fost membră în guvernul lui. Are o experiență de politician fantastică și o pregătire de bază imbatabilă, absolventă a Oxford University, în filosofie, politică, economie. Ea continuă tradiția marilor femei care au făcut istorie în Anglia, începând cu The Virgine Queen.

Și mandatul și l-a început cu revoluționare reforme energetice, dar și cu lansarea la apă, de către Royal Navy, al celui mai performant submarin din toate timpurile, care poate acționa pe o rază de 1 600 km, pe apă și pe uscat, ceea ce a speriat Kremlinul.

Nici nu-i de mirare că Anglia are cel mai spectaculos fotbal din lume, un sport popular, care magnetizează toată suflarea țării și a lumii. Orice este măreț într-o țară corespunde politicii ei. Echipele engleze, care sunt un amestec de nații, sunt un model de patriotism insular. A fi român, de pildă, și a juca într-o echipă engleză, este o mândrie națioanlă. Evident, și pentru România, dar mai ales pentru Anglia. America este Țara Emigranților, dar nu se poate mândri ca Anglia că are o unitate de spirit național atât de originală.

Regia Elisabeta II susținea fotbalul, și tenisul, și atletismul, tot ce era valoros în sport. Ea mergea pe arene și le oferea sportivilor medaliile. A fost sufletește un fel de atletă a nației britanice. La fel a îmbrățișat și arta. Un spirit shakespearian, renascentist. Îl purtăm în suflet, până ne-o bate și nouă clopotul cel de pe urmă. Căci Moartea e peste tot la fel, când nu mai are răbdare, vine. Dar cât trăim, să fim bravi. Ca englezii. Să fim alături de doliul lor și să le urăm tărie, forță. Ei sunt model de bravadă autentică, de luptători invincibili. Forza England!

Grid Modorcea