Istoricul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a trecut în revistă felul în care se prezintă sistemul de învățământ din țara noastră, după 1989.
El a scris, într-un editorial publicat în Evenimentul Zilei, că după căderea comunismului, reformele s-au concentrat pe reducerea calității școlii, pe diminuarea volumului de cunoștințe și înlocuirea propagandei de dinainte de 89, cu alta.
„De vreo trei decenii, se tot vorbește despre reforma educației din România, de la cele mai înalte instanțe până la scara de bloc. În contextul noilor proiecte de lege ale educației, discuțiile au devenit și mai aprinse. Se fac programe, strategii, propuneri, planuri de scurtă sau de lungă durată – validate sau nu – dar se emit și păreri, argumentate ori neargumentate, ale părinților, elevilor, sindicatelor, gospodinelor etc.
Cele mai simple măsuri de după 1989 s-au referit la reducerea numărului de ore pe zi și pe săptămână, la desființarea multor discipline sociale și umaniste sau a multor conținuturi din acest domeniu, la înlocuirea unui tip de propagandă cu altul, la diminuarea volumului de cunoștințe predate, la coborârea ștachetei în general, în cazul tuturor materiilor.
Noua lozincă a fost: „Nu memorare mecanică, ci know how!”. Trendul acesta a fost însoțit treptat de digitalizarea tot mai accentuată a vieții cotidiene, fapt care a generat convingerea multora că elevii nu trebuie să mai acumuleze cunoștințe aproape deloc, din moment ce acestea sunt stocate foarte bine de memoria artificială. Cunoștințele teoretice urmau să fie înlocuite cu deprinderi practice legate de adaptarea la viața de fiecare zi”, a afirmat Ioan-Aurel Pop.
Președintele Academiei Române deplânge faptul că există propuneri care urmăresc să reducă istoria și geografia la materii „integrate și integrale, fără dimensiuni temporale și spațiale, adică fără conținut specific”.
„Se aud iarăși voci care cer ca istoria și geografia să nu mai fie predate la anumite nivele de studiu, să nu mai fie materii de sine stătătoare, să li se reducă sau chiar suprime timpul acordat. Unii spun că nu ar mai fi nevoie de asemenea cunoștințe „demodate” și „facile”.
Anumiți diriguitori, mai „subtili”, se milostivesc cu câte o oră de istorie și geografie, pe ici pe colo, integrate și integrale, fără dimensiuni temporale și spațiale, adică fără conținut specific. Alte „istorii”, peste tot în lume, sunt ale unui popor, ale unei țări, ale unui continent, ale unei minorități etc., dar a noastră, a românilor, la noi acasă, nu este nicăieri. Se vede că propunătorii acestor proiecte sunt foarte acriți de lumea aceasta dispusă pe spații și timpuri, sunt sătui de piramidele Egiptului, de Roma eternă, de revoluțiile care au schimbat Terra, de Michelangelo, de Domul din Köln, dar și mai saturați de Cozia și Voroneț, de Bălcescu și Avram Iancu, de biserica din Densuș sau de Tomisul lui Ovidiu. Unele din aceste propuneri sunt rețete sigure de îndobitocire, de cufundare în ignoranță, sunt îndemnuri la necunoaștere, la comoditate și la letargie”, a subliniat fostul rector de la Babeș-Bolyai.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

