Preşedintele Asociaţiei germane a Bundeswehr, care reprezintă interesele tuturor membrilor armatei germane, a făcut o evaluare usturătoare a situaţiei în care se află aceasta, relatează joi dpa, potrivit Agerpres.
Investiţiile istorice de circa 100 de miliarde de euro încă nu se fac simţite, a declarat Andre Wustner pe postul public ARD.
„În momentul de faţă, încă ne aflăm în cădere liberă”, a afirmat Wustner.
Bundeswehr îşi îndeplineşte îndatoririle pe flancul de est al NATO şi în misiuni în străinătate, dar în acelaşi timp ajută Ucraina cu echipamente pe care încă nu le-a înlocuit.
Investiţiile de 100 de miliarde de euro promise de cancelarul Olaf Scholz într-un discurs considerat istoric în februarie, la scurt timp după invazia rusă din Ucraina, încă nu au devenit vizibile în termeni de contracte, a subliniat responsabilul citat.
„Acum depinde dacă vor fi luate decizii în trimestrul al patrulea pentru a schimba acest curs”, a adăugat Wustner.
Acesta şi-a exprimat susţinerea faţă de recentele afirmaţii ale ministrului german al apărării, Christine Lambrecht, care a îndemnat Germania să-şi asume un rol militar conducător în Europa.
Viitorul forţelor armate este de altfel tema centrală a unei conferinţe prevăzute să înceapă joi la Berlin, la care iau parte experţi civili şi militari, precum şi ministrul Lambrecht, Inspectorul general al armatei Eberhard Zorn şi la care era aşteptat şi cancelarul Scholz.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

