Distribuie articolul

AUR a depus la Senat un proiect de lege privind reintroducerea uniformelor şcolare în învăţământul preuniversitar.

Iniţiativa, denumită ”Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ”, îi are ca iniţiatori pe deputaţii George Simion şi Lilian Scripnic, anunţă formaţiunea. Iniţiatorii propunerii afirmă că ”o uniformă elimină etalarea ultimei mode, a blugilor ultimul răcnet sau a bluzelor fancy cumpărate din mall-uri, în cazul copiilor ai căror părinţi au posibilităţi financiare, în timp ce alţi copii cu posibilităţi materiale mai modeste să dezvolte complexe de inferioritate în baza a ce au sau nu, ca haine pentru şcoală”.

Potrivit iniţiatorilor, în România, uniformele şcolare au o tradiţie neîntreruptă încă din secolul al XIX-lea şi până în zilele noastre. Primele uniforme şcolare de pe teritoriul ţării noastre au apărut la Turnu Severin în 1897. Ulterior, prin reforma la scară largă a învăţământului, implementată de Spiru Haret, obligativitatea purtării uniformelor şcolare s-a extins la nivel naţional.

”În perioada interbelică, purtarea uniformei şcolare era un motiv de mândrie pentru elevii români, datorită sentimentului de apartenenţă la o comunitate prestigioasă de tineri studioşi. Acestui sentiment i se răspundea, din partea societăţii, cu respect şi admiraţie. Ulterior, ca efect al introducerii uniformelor şcolare inspirate din modelul sovietic, sentimentele de mândrie şi de apartenenţă la o comunitate studioasă s-au degradat în timp, astfel că, la sfârşitul anilor ‘80, elevii aveau o atitudine ostilă faţă de uniformă şi conformism”, spun cei de la AUR.

Potrivit parlamentarilor, ”în ţara noastră nu au fost efectuate studii sociologice şi pedagogice pe tema uniformelor şcolare. De altfel, chestiunea nu a fost tratată ştiinţific în studii de specialitate pedagogică”.

”Studiile şi sondajele finanţate şi efectuate de-a lungul timpului în ţările vest-europene şi în Statele Unite ale Americii au pus în evidenţă cu predilecţie avantajele purtării uniformei şcolare. Există un studiu desfăşurat de Universitatea Houston care a demonstrat că rezultatele la testele aplicate unei şcoli de fete au crescut cu până la 3 procente după introducerea uniformelor şcolare.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: