Distribuie articolul

Miercuri, 19 octombrie 2022, la Biblioteca Municipală Drăgășani a avut loc lansarea volumului ”Gloria limbii române”, autor Al. Florin Țene, poet, critic literar, promotor cultural, președintele Ligii Scriitorilor din România, s-a născut în Drăgășani, județul Vâlcea.

«Dorindu-și „o lume tot mai rațională, mai dreaptă, mai bună, mai frumoasă”, Președintele Ligii Scriitorilor din România, se dovedește a fi un vizionar ce are încredere în capacitatea oamenilor de a se reîntoarce la esența culturală și spirituală a sufletului românesc.

Încrezător în capacitatea culturii a ne îmbogăți spiritual, Al Florin Țene a construit și va lăsa posterității, o solidă citadelă literară. În acest sens, s-a folosit de incomensurabila sa forță de creație, de o voință de fier și o intensă și constantă activitate de documentare și cercetare în domeniul literaturii române și universale.

Cu fiecare carte dăruită tiparului, a renăscut și s-a împlinit, atât ca om, ca autor și critic literar, dar mai ales, cu fiecare volum editat și-a mai construit câte o treaptă spre cerul nemuririi literare. În consecință, cu referire la scriitorul, jurnalistul și criticul literar Al. Florin Țene, putem afirma pornind de la Noica, marele filozof român, că: Președintele Ligii Scriitorilor Români a trăit tot atâtea vieți, câte cărți a scris!»

(Liliana Molvovan – „Scriitorul Al Florin Țene la ceas aniversar”)

Prezentă la eveniment, doamna Zenovia Zamfir, reprezentanta Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea, a transmis mesajul managerului bibliotecii, conf. univ. dr. Remus Grigorescu.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: