Distribuie articolul

În Duminica a 22-a după Rusalii (a bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr), 30 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat mica comunitate din localitatea Calna, județul Cluj, cu prilejul resfințirii bisericii de lemn, unul dintre cele mai vechi monumente istorice de pe Valea Someșului, ce datează din anul 1671, titrează Radio Renașterea.

De la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de resfințire a bisericii de lemn, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Restaurat și înfrumusețat în ultimii ani, la interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii monument istoric, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența oficialităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși, mulți îmbrăcați în straie populare specifice zonei. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului – preotul Ioan Buftea, duhovnicul Mănăstirii Stravropoleos din București – protosinghelul Iustin Marchiș (fiu al satului), starețul Mănăstirii „Ștefan Vodă” de la Vad – protos. Nicodim Pop, preotul paroh Ionuț Grigore Rodilă, precum și alți preoți invitați.

După citirea Sfintei Evanghelii, pornind de la pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre păcatul indiferenței religioase și sociale.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Stavropoleos” din București, dirijat de arhid. conf. dr. Gabriel Constantin Oprea. La chinonic, interpretele de muzică populară Măriuca Verdeș, Olimpia Guzu Chiș și Anca Petruțiu au interpretat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, preotul paroh Ionuț Grigore Rodilă a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei, oficialităților și tuturor celor implicați în restaurarea bisericii, în special părintelui Iustin Marchiș, fiu al satului. În semn de prețuire, ierarhului i-a oferit o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Ionuț Grigore Rodilă, iar părintelui protos. Iustin Marchiș, fiu al satului și duhovnicul Mănăstirii Stravropoleos din București, i-a acordat Crucea Arhiepiscopală. Primarului comunei Vad, David Prunean, i-a oferit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar șefului Cancelariei Prim-Ministrului României, cu rang de ministru, Mircea Abrudean, i-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. Totodată, membrii Consiliului și Comitetului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători. De asemenea, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor prezenți.

Tot la finalul slujbei, protos. Iustin Marchiș, fiu al satului, a rostit un cuvânt duhovnicesc și a prezentat două cărți coordonate de dânsul pe care le-a oferit în dar consătenilor săi. Este vorba despre cartea „Calna 700. Studii și evocări despre satul transilvănean și oamenii lui” și volumul II „Mănăstiri și biserici din Transilvania”. De asemenea, prof. Hortensia Pop, fiică a satului, și-a prezentat cartea „Calna – studiu etnografic și folcloric”.

De la ora 13.00, Mitropolitul Clujului a sfințit monumentul eroilor din centrul localității Calna. Acesta a fost ridicat în memoria eroilor locali căzuți pe câmpurile de luptă din cele două războaie mondiale.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: