Distribuie articolul

„Vor să treacă prin cimitir, să facă pod, nu se poate realiza fără să nu intri cu buldozerul”. Revoltă la Nădășelu, după ce localnicii au auzit că Autostrada Transilvania ar putea traversa terenul cu locurile de veci

Construcţia unui tronson din Autostrada Transilvania a stârnit revoltă în rândul localnicilor din satul clujean Nădăşelu. Oamenii au organizat un protest după ce au aflat că societatea care a câştigat licitaţia are de gând să construiască un viaduct peste cimitirul din sat. Ei spun că nu vor permite adoptarea acestei soluţii tehnice.

„Noi ne bucurăm să fie autostradă, dar să nu ne calce în picioare, să nu ne profaneze mormintele”.

Zeci de locuitori din satul Nădăşelu s-au adunat sâmbătă la morminte, revoltați de intenția constructorului de a ridica un viaduct care traversează cimitirul, titrează TVR.

S-a ajuns la această soluție din cauza alunecărilor de teren foarte frecvente în zonă.

„Noi suntem foarte speriați, dacă mutăm autostrada mai jos, că o să se întâmple exact același fenomen”.

Oamenii din Nădăşelu spun că nici măcar nu au fost consultați cu privire la această soluție și nu vor accepta ca liniștea morților să fie tulburată sau ca mormintele rudelor să fie strămutate.

„Vor să treacă prin cimitir, să facă pod peste cimitir, ceea ce nu-i o soluție și nu se poate realiza fără să nu intri cu buldozerul”.

„În cimitir nu-i lăsăm nicidecum să intre, să știu că mă pun și stau eu grămadă acolo”.

„Se poate face un tunel, sunt mai multe variante. Constructorul a ales o variantă mult mai puțin costisitoare”.

Specialiștii în infrastructură consideră că firma constructoare poate găsi o soluție de compromis, dar ar însemna cheltuieli în plus.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: