Distribuie articolul

Școala Gimnazială “Ion Creangă” din Cluj-Napoca, prima construită în cartierul Mănăștur, își sărbătorește Jubileul în această săptămână.

Prima activitate este programată luni, 17 octombrie, de la ora 16, când aproximativ 70 de foști dascăli ai școlii vor fi omagiați de către colegii lor.

Marți, de la ora 9:00, se va planta un copac în curtea școlii, ca simbol al celor 50 de ani de educație. Elevii din fiecare clasă vor transmite un mesaj pentru cei din viitor, mesaj prins în capsula timpului ce va fi îngropată la rădăcinile arborelului.

Miercuri, în prima parte a zilei, elevii se vor bucura de ateliere speciale, iar de la ora 13 va avea loc la Cinema Dacia evenimentul aniversar “50 de ani de Creangă”, cu invitați speciali din rândul partenerilor și colaboratorilor școlii, elevilor și părinților.

Joi, 20 octombrie, se va da startul tradiționalul Festival al Toamnei, care va încheia jubileul școlii gimnaziale ”Ion Creangă”.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: