Partidul AUR singur rămâne fără concurență pe partea națională. George Simion poate fi fericit! Iulian Capsali și dr. Răzvan Constantinescu au transmis că se retrag din Coaliția pentru Națiune. Citește anunțurile lor:
Iulian Capsali: Dragi prieteni,
Împreună cu Răzvan, am decis să ne retragem din Coaliția pentru Națiune.
Opinia noastră cu privire la ceea ce ar trebui să fie această construcție politică, precum și modul de a dezvolta un partid, diferă mult de a altor membri. E de notorietate faptul că am avut divergențe care au dus la fracturi. Personal, a trebuit să lupt pentru principii care mi se păreau de la sine înțelese pentru un partid conservator.
Am sperat să rezolvăm problemele pe parcurs, dar rezistența era prea mare.
Este o eroare care ne va fi învățătură de minte pentru viitor.
Știm cât de mulți v-ați pus speranțele în noi și, de aceea, vom construi, de pe o bază solidă, o alternativă pornită de la principiile și valorile intrinseci acestui neam.
Vă asigurăm că suntem aceiași pe care-i știți de mulți ani și în care v-ați pus încrederea. Politica nu ne va schimba cu nimic; niciodată nu vom face compromisuri de care să ne fie rușine.
Chiar dacă trompetele sistemului ne vor calomnia, suntem obișnuiți de mulți ani cu acest tratament. Pentru noi vorbesc mereu faptele și tăria cu care apărăm Tradiția, Libertatea și Adevărul.
Vom reveni cu lucruri cât se poate de concrete. Foarte curând.
Doamne ajută!
Dr. Răzvan Constantinescu: Dragi prieteni,
Eu și Iulian am decis să ne retragem din Coaliția pentru Națiune.
Viziunea noastră cu privire la ceea ce ar trebui să fie această construcție politică, precum și modul de a dezvolta un partid, diferă mult de cea a lui Dan, cu care, din păcate, nu am reușit să ajungem la un numitor comun. Coaliția pentru Națiune a pornit la drum cu un balast de efectiv (celebrii ”traseiști politici”) și ideologic (democrație participativă prost înțeleasă), iar timpul ar fi adâncit, probabil, compromisurile care nouă ni s-au părut inacceptabile. Am sperat să rezolvăm problemele pe parcurs, dar nu am găsit sprijinul necesar. Este o eroare care ne va fi învățătură de minte pentru viitor.
Știm cât de mulți v-ați pus speranțele în noi și, de aceea, vom construi, de pe o bază solidă, o alternativă pornită de la principiile și valorile pe care deja le-am enunțat, comune cu ale voastre. Vă asigurăm că suntem aceiași pe care-i știți de mulți ani și în care v-ați pus încrederea. Politica nu ne va schimba cu nimic; niciodată nu vom face compromisuri de care să ne fie rușine.
Vocile ”binevoitoare”, pe care le veți auzi și acum – fie că-s ale sistemului, fie că-s ale celor care ne-ar vrea în afara luptei – nu pot estompa apartenența unora la structuri, nici cinstea și curățenia altora. Faptele vorbesc pentru noi, nu vorbele.
Vom reveni cu lucruri cât se poate de concrete. Foarte curând.
Doamne ajută!