Biroul de Comunicații Strategice al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că un lunetist ucrainean a reușit să omoare un soldat rus de la o distanță de 2,7 kilometri. Foarte rar se ajunge la această performanț
Biroul de Comunicații Strategice al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că un lunetist ucrainean a eliminat un soldat rus de la o distanță de 2,7 kilometri. Moartea inamicului a fost postată pe rețelele de socializare, fiind un moment foarte rar întâlnit.
Biroul de Comunicații Strategice al Forțelor Armate ale Ucrainei a precizat că lunetistul a fost la un pas de a obține recordul mondial pentru cea mai lungă ucidere în luptă, dar a ajuns pe locul doi. „Ocupantul a fost eliminat printr-o lovitură precisă a forțelor noastre speciale de la o distanță de 2.710 de metri – distanță care acum ocupă locul doi în clasamentul mondial, confirmat de comandamentul Forțelor Armate”, au transmis reprezentanții armatei.
Abilitatea lunetistului ucrainean de a ucide un soldat rus de la 2,7 kilometri depărtare are nevoie de o precizie a muniției și a armelor de foc și antrenament intens, potrivit The Sun.
În război, ucrainenii utilizează unele dintre cele mai puternice puști fabricate vreodată – Snipex Alligator și Sniper T-Rex care au dimensiuni impresionante. Ambele au o viteză de 3.200 de metri pe secundă – ceea ce înseamnă că ar dura doar trei secunde pentru a atinge ținta. Armele pot trage un glonț de 14,5 mm pe distanțe de peste patru kilometri.
Toți militarii ucraineni sunt eroi?
Recordul mondial actual pentru uciderea unei ținte la distanță lungă este de 3.540 de metri, dar nu în războiuk din Ucraina, ci într-o operațiune specială în Irak în 2017.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

