Distribuie articolul

GERMANIA SĂ FIE SANCȚIONATĂ DE UE: ACORDĂ AJUTOR DE STAT ȘI ÎNCALCĂ REGULILE CONCURENȚEI ȘI PIEȚEI LIBERE! URSULA VON DE LEYN ȘI COMISARII SĂVÂRȘESC INFRACȚIUNI!

România și-a distrus industria și marile rețele de producție pentru că UE a interzis orice ajutor de stat, de principiu, încă din anii 90, ca o condiție de preaderare. Milioane de români au intrat în șomaj și au luat calea bejeniei. Statul a fost, pur și simplu paralizat: fabrici, uzine, minerit, termocentrale, marii întreprinderi orice fel, investiții în infrastructură, rețele agricole și de irigații, inclusiv interzicerea ajutorului de stat în sectorul privat!

UE a folosit acest principiu ca pe o adevărată secure de amputare a dezvoltării, și nu numai în România. Ajutorul de stat interzis!
Astăzi, Germania alocă 200 de miliarde de euro pentru ajutor de stat în contextul crizei economice, mai ales cu privire la sectorul energetic și sprijinul direct al populației și întreprinderilor afectate. Și nu este pentru prima dată, o obișnuință. Pe la Bruxelles scheuneli prin culise, să nu zică lumea că n-au spus ceva.

Bre, Ursula Von de Leyen, ai obligația de serviciu, împreună cu comisarii tăi, să sancționezi Germania! Să vină Parlamentul European și să dea un vot de blam, să se reunească Consiliul European, să sesizați CJUE, SĂ DEA O HOTĂRÂRE DE OBLIGARE SĂ PLĂTEASCĂ AMENZI DE MILIARDE!

Pentru că aici este vorba despre întreaga economie Europeană, care va fi afectată puternic prin practica neconcurențială germană. Interesele tuturor marilor producători și pieței europene vor fi bulversate pentru decenii: unii vor intra în faliment, alții (germanii) nu, folosind avantajul în defavoarea altora! Aceasta nu e o problemă de trecut cu vederea, este o problemă cu consecințe devastatoare!

Dacă veți accepta abuzul, nu cumva faceți și voi, comisarii, infracțiuni? De ce primiți indemnizațiile de zeci de mii de euro pe lună dacă încălcați tratatul UE? Nu e abuz în serviciu, de acela cu consecințe deosebit de grave?

Voi, Iohannis, Ciucă, Ciolacu, iată o bună ocazie să spuneți și voi: DĂM ȘI NOI AJUTOR DE STAT, cum face Germania, să salvăm populația și economia! Măcar a suta parte! Ce-o să spună Ursula?


Trăim numai în minciună!

Aurelian Pavelescu

(Sursa Facebook)

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: