Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a discutat cu omologul polonez, generalul Rajmund Andrzejczak, după incidentul din proximitatea graniţei Poloniei cu Ucraina în care au murit doi oameni.

„Suntem în contact şi ne informăm reciproc. Armata României rămâne solidară cu Armata Poloniei şi sprijină demersul camarazilor polonezi pentru adoptarea măsurilor aliate necesare, după clarificarea incidentului”, a scris generalul Petrescu pe pagina sa de Facebook, informează Agerpres.

Marţi, doi oameni au murit după ce două rachete au lovit satul Przewodow din Polonia, în apropierea frontierei cu Ucraina, în timpul atacurilor ruseşti asupra oraşelor şi infrastructurii ucrainene, după cum a relatat presa locală preluată de Reuters.

Polonia a decis, marţi seară, să ridice nivelul de alertă la anumite unităţi militare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Varşovia.

Ambasadorii NATO se vor întâlni miercuri, la cererea Poloniei, în baza Articolului 4 al Alianţei Nord-Atlantice, au declarat pentru Reuters doi diplomaţi europeni.

Articolul 4 din Tratatul NATO prevede că „părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea vreuneia dintre părţi”.

Guvernul de la Varşovia a confirmat, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, căderea unei rachete ruseşti pe teritoriul Poloniei, în apropierea frontierei cu Ucraina, precizând că a fost convocat pentru explicaţii ambasadorul Rusiei. „A căzut o rachetă de fabricaţie rusă în localitatea Przewodów, omorând doi cetăţeni polonezi”, a declarat în cursul nopţii de marţi spre miercuri Lukasz Jasina, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Varşovia, anunță Mediafax.

NapocaNews