Distribuie articolul

Stradă din orașul Cernăuți ar putea purta numele lui Traian Popovici, primar român al Cernăuțiului între 1941-1942, informează bucpress.eu.

Consiliera locală Anna Skoreiko, membră a Comisiei de Toponime a orașului a anunțat faptul că, în memoria acestui primar, actuala stradă Perșotravneva (în traducere: 1 mai) va primi numele lui Traian Popovici. Aceasta a mai precizat că membrii Comisiei de Toponime a orașului Cernăuți au aprobat în unanimitate d evoturi această propunere, urmând ca autoritățile locale să organizeze dezbateri publice în acest sens.

Amintim faptul că Traian Popovici a fost un cunoscut avocat din Cernăuțiul românesc interbelic și primar al orașului între 1941-1942. În această calitate, el a salvat 20.000 de evrei de la deportare. Pentru această faptă, a fost declarat post-mortem „Drept între Popoare”, iar memoria lui va fi onorată prin proiecția unui film despre personalitatea sa, după cum informează bucpress.eu.

„Numai îndrăgostiții vor supraviețui. Traian Popovici și alții” este numele documentarului despre viața și faptele lui Traian Popovici. Filmul este capodopera regizorului Viaceslav Habailo. Acesta a fost sprijinit în acest demers cultural de către Serghii Voronţov și Fundația Caritabilă „Resurse și inițiative sociale”, având sprijinul financiar al „Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltarea RoAid”.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: