Bravo Messi, dar Maradona rămâne cel mai mare

Nu am putut să mă abțin și m-am băgat și eu în discuția care pare să fi acaparat planeta: cine e cel mai bun din istorie, Messi sau Maradona?

Din punctul meu de vedere, deși Messi are niște calități și realizări indiscutabile, Maradona rămâne cel mai mare fotbalist al planetei. Motivele sunt multiple și o să trec în revistă pe cele mai importante:

Calitatea coechipierilor. Maradona a fost o locomotivă care a tras după el două echipe modeste: Argentina și Napoli.

Dacă ne uităm la lotul de 22 al Argentinei de la Cupa Mondială din 1986 – ultima câștigată de pume – o să vedem că doar șapte evoluau în alte campionate decât cel local. Dintre cei șapte, trei evoluau la echipe modeste precum Elche (liga a doua spaniolă), Lecce(retrogradată din prima ligă italiană) și America din modestul campionat al Mexicului.

Al patrulea era chiar Maradona, care evolua la o echipă modestă a Italiei, Napoli, a cărei performanță maximă în campionat era un loc trei, în…1985.

Messi, în schimb, a fost și este înconjurat de coechipieri stelari, care ar putea forma oricând echipe naționale alternative.

Messi a strălucit la Barcelona ca parte a unui sistem, dar nu ca locomotivă. E suficient să observăm că în momentul în care celelalte piese ale sistemului n-au mai funcționat, Messi n-a putut opri căderea. Lui i-a mers bine, dar echipei rău.

Apoi, la cea mai tare echipă dintr-un campionat mult sub cel al Spaniei, a avut două sezoane modeste. Asta e realitatea. Ca să facem o comparație, Messi ar fi trebuit să ia titlul cu Mallorca în Spania sau cu Rennes în Franța. Ceea nu este cazul.

De altfel, inclusiv Argentina lui Messi a beneficiat de statutul creat de Maradona. În 1986, Argentina era o echipă ce provenea dintr-o țară ce trecuse printr-o dictatură militară, un fel de paria politic. Azi, situația este mult diferită, Argentina devenind „Argentina” după ce Maradona a câștigat o cupă și a mai jucat o finală între 1986 și 1990.

Lui Messi i-au trebuit cinci ediții și numeroase lovituri de la 11 metri pentru a lua trofeul mondial. Până și-n finală, au fost alții mai buni ca el, precum francezul Mbappe sau colegul Di Maria…

Calitatea fotbalului.

Un aspect foarte important, dar ignorat, este nivelul de dificultate al fotbalului din anii 80-90 ai secolului trecut față de cel de azi. Pe vremea lui Maradona, fundașii puteau face lucruri pentru care azi ar fi fost arestați, probabil.

Două exemple. În 1982, la meciul Italia – Argentina, fundașul peninsular Gentile l-a faultat pe Maradona de 23 de ori. Într-un singur meci. Și a primit doar un cartonaș galben. Ca să facem o comparație, în finala de duminică, toată naționala Franței a comis, în 120 de minute de joc, doar 19 faulturi.

Al doilea exemplu: marele atacant olandez Marco van Basten s-a lăsat de fotbal la doar 28 de ani, din cauza accidentărilor. Pe vremea aia, fotbaliștii ofensivi jucau rareori peste 32-33 de ani, tocmai din cauza regulamentului care favoriza apărarea. Azi, atât Messi cât și Ronaldo au beneficiat de schimbările de regulament care au fost menite să favorizeze atacul. E suficient să ne uităm la regula offside-ului și evoluția ei.

Mingea.

Pare ciudat ce spun, dar mingile din ultimii 20 de ani au fost altfel decât cele de pe vremea lui Maradona.

În ultimii 20 de ani au apărut mingile din plastic sau materiale sintetice, care favorizează marcarea de goluri cu ușurință, un exemplu perfect fiind „bomba” de Jabulani. Pe vremea lui Maradona mingile erau mult mai grele și favorizau un joc mai elaborat, mai complex.

Schimbarea mingilor s-a văzut și în tipul de jucători existenți: play-makerii clasici aproape că au dispărut, jucătorii de geniu dar care nu au calități de atlet nu mai există. Unde sunt specialiștii loviturilor libere?

Pe scurt, ca unul care i-am văzut pe amândoi jucând și care a înțeles schimbările jocului din ultimii 20-25 de ani, cred că Maradona este, de departe, peste Messi.

Diferența este de percepție: Messi a fost și este mediatizat fantastic de mult, inclusiv de mediul economic. Messi este „poster boy” pentru toate corporațiile și produsele. Messi a crescut și a fost protejat de una dintre cele mai mari corporații sportive ale planetei, Barcelona, în timp ce Maradona s-a dezvoltat pe coclaurile din Argentina, unde putea să-și rupă picioarele de 100 de ori.

Maradona, în schimb, nu a beneficiat de o asemenea mediatizare, pentru că el era un rebel. Lui Maradona nu i-a păsat de contracte, de reclamă, de reguli. Nu spun că este bine, că stilul lui de viață ar fi recomandabil, dar asta e realitatea: Messi e un fel de Maradona cumințit, „care nu părăsește incinta”, cum am zice noi.

Pe scurt: Maradona este băiatul sărac, care nu a avut de niciunele, nu a fost sprijinit de nimeni și a ajuns sus, în timp ce Messi este copilul căruia i s-au pus toate în față și i s-au creat toate condițiile pentru a reuși. Bravo lui, dar Maradona este cel mai mare care a jucat vreodată.

Mihai Șomănescu