Distribuie articolul

Așa cum a intrat în tradiție, de aproape 20 de ani, în prima miercuri din lună, la ora 11 are loc, la Centrul pentru Vârstnici nr. 2 din Cluj, strada Decebal nr.21, condus de Ligia Bocșe,, ședința lunară a cenaclului literar și de creație”Al.Florin Țene “, coordonat de președintele național al Ligii Scriitorilor.

În cadul ședinței scriitoarea prof.Lucia Elena Locusteanu va conferenția despre “Tradițiile de Crăciun la români “, iar prof.Vasile Sfârlea va vorbi despre “ Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus de-alungul istorie.“

Al.Florin Țene, președintele cenaclului, căruia îi poartă numele, își va prezenta romanul “Oglinda de apă “, în care sunt secvențe din copilăria autorului, când religia era scoasă din școli și prigonită de comuniști și profesorii cu sarcini de partid. Totodată scriitorul își prezintă cartea de eseuri “Căutându-L pe Dumnezeu “ și va citi câteva poeme din volumul în limba albaneză “ Întoarcerea poetului“ , având ca temă religia.

După aceea urmează discuții și prezentări de creații ale membrilor pe această temă.

Victor Roșianu

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: