Dacă filmul rusesc ”Ostrov” de Pavel Lungin este despre miracolul și vocația mântuitoare a pocăinței, filmul grecesc ”Omul lui Dumnezu” despre Sfântul Nectarie de la Eghina, realizat de Jelena Popovici este despre puterea și metanoia smereniei. Pelicula e dedicată Sfântului Nectarie din Eghina, unul dintre cei mai iubiți sfinți contemporani, iar în film joacă și starul american Mickey Rourke. Actorul grec Aris Servertalis a făcut rolul vieții lui, interpretând foarte bine pe marele sfânt. Filmată în Grecia, în locuri relevante pentru viața Sfântului Nectarie, inclusiv pe insula Eghina și în Spitalul Aretaeio din centrul Atenei, pelicula prezintă încercările și lupta prin care Sfântul a trecut de-a lungul unei vieți marcate de persecuție și nedreptăți. Sfântul Nectarie din Eghina este unul dintre cei mai importanți sfinți contemporani și este extrem de iubit și de români pentru minunile săvârșite, în special pentru ajutorarea celor bolnavi. Scris și regizat de frumoasa sârboiacă Jelena Popovici și lansat în mai multe țări în august 2021, „Omul lui Dumnezeu“ a cucerit publicul din Grecia, Rusia și Serbia, fiind deja premiat cu numeroase distincții. Filmul îi are în distribuție pe câștigătorul premiului Academiei elene, Aris Servetalis, pe superstarul rus Alexander Petrov și pe câștigătorul Globului de Aur, Mickey Rourke. Muzica filmului a fost compusă de Zbigniew Preisner, de două ori câștigător al premiului Cesar. Jelena Popovici, tânăra regizoare care a adus în cinematografe viața Sfântului Nectarie, consideră că „fiecare poate găsi ceva în acest film care sper să îl ajute. După toți anii în care am lucrat la acest film, simt că Sfântul Nectarie este cel mai bun prieten al meu, tatăl meu, fratele meu, cineva foarte real în viața mea. Ar trebui să învățăm, din felul său de a fi, smerenia și credința sa nemărginită în Dumnezeu, care chiar mută munții din loc și fără de care viața ar fi foarte complicată”.
Drama religioasă reușește să transmită devotamentul și perseverența de care a dat dovadă Sfântul Nectarie pentru mântuirea poporului. În ciuda eforturilor instituției religioase de a-l discredita și de a-i demonta lucrarea de-a lungul deceniilor, acesta a îmbrățișat smerenia și a inspirat mii de oameni, devenind unul dintre cei mai renumiți sfinți ai Greciei.Fimul este produs în asociere cu Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi din Sfântul Munte Athos. Filmul este despre puterea dragostei de om și lume a unui ierarh grec care a suferit greu în urma invidiei vârfurilor ierarhiei Bisericii Ortodoxe grecești. Ca mitropolit în Egipt, Nectarie era iubit de credincioșii orașului Alexandria, datorită evlaviei și modestiei desăvârșite. Datorită dragostei de care se bucura din cauza puterii morale și smereniei deosebite a stârnit invidia ierarhilor greci de la Atena și din Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. Ierarhii invidioși se temeau că nu vor mai primi bani prin Patriarhia Egiptului, pentru că mitropolitul Nectarie direcționa resursele financiare pentru săraci, văduve, ologi și prostituate. Ca orice organizație instituționalizată și Biserica greacă se purta cu cei care afectatu privilegiile șefilor ierarhici ca orice instituție laică de stat sau privată. Conjurația episcopilor invidioși reușesc să-l influențeze pe patriarhul Sofronie, în sensul că Nectarie dorește să ajungă patriarh și să-i ia locul. Patriarhul Sofronie hotărăște ca Nectarie să fie înlăturat din Egipt, fără să aibă parte de un proces și să se apere în fața calomniilor ticluite de adversarii invidioși. Până la moarte patriarhul Sofronie nu a dorit să-l mai întâlnească pe Nectarie, ca acesta să se poată apăra în fața calomniatorilor. Teama ierarhilor greci corupți de bani, putere și lăcomie era ca Nectarie să nu ajungă patriarh și să-i deposedeze de putere, glorie și bani prin oferirea surplusului financiar către cei ”sărmani și obidiți”. Filmul este despre umilințele îndurarte de Sfântul Nectarie, permanent lovit din toate părțile de conjurații de la Patriarhia Atenei și cea Ecumenică de la Constantinopol. Nectarie devine episcop itinerant, fără eparhie, și nu primește nici măcar un umil post de preot paroh, pe motiv că nu-i cetățean grec. Nici măcar statul grec laic nu poate depăși influența puternicei Biserici grecești și să-i facă dreptate mitropolitului Nectarie. În cele din urmă ministrul educației și cultelor îi oferă cea mai grea parohie din Grecia, la Evia, unde devine simplu preot umilit de enoriașii instigați de conjurații corupți de la Patriarhia Atenei. Până la urmă se retrage ca director la un seminar ortodox din Atena, unde prin forța exemplului smereniei devine iubit de seminariști. Nectarie curăță singur curtea școlii de buruieni, oferind exemplul propriu seminariștilor, și dacă aceștia se certau, el se autopedepsea prin greva foamei 3 zile, până semninariștii de rușine se împăcau. Este cunoscută narațiunea, când omul se de serviciu se îmbolnăvește și directorul, mitropolitul Nectarie, spală toaletele în locul lui ca să nu fie dat afară bietul bolnav. Nectarie își dădea încălțările săracilor desculți, iar cărțile sale erau citite cu asiduitate în lume a grecească, spre ”turbarea” conjuraților. Smerenia înfrânge ura prin iubire: e semnalul transmis de acest film și de Sfântul Nectarie. Când un seminarist se îmbolnăvește, face priveghiere de noapte cu toți elevii și se întâmplă minunea vindecării.
E interesant de analizat și conflictul cu președintele seminarului, un profesor ateu și progresit care-l face pe Nectarie mistic și medieval pentru asceza sa, dar care la plecarea Sfântului spre Eghina, recunoaște că marele ierarh a obținut pacea sufletească prin smerenie, iar el era mistuit de furii și neliniște. Nectarie care era urmărit permanent de ”scandalul” din Egipt pleacă să ridice o mănăstire de maici în insula Eghina. Nectarie obține binecuvântarea episcopului, la o masă bogată, încărcată de bunătăți, din care înfuleca eparhul locului. Imagine sugestivă a regizoarei. După ce se construiește cu greu și sacrificii mănăstirea, Nectarie e calomniat apoi că nu are aprobarea ierahului locului. O minciună la care achiesează și eparhul care a dat binecuvântarea inițial. Nectarie este acuzat și de desfrânare. Se face anchetă brutală de Patriarhie și poliție, dar este găsit nevinovat Sfântul. Este de remarcat și ”îndrăcirea” mamei unei măcuțe tinere care-l acuză pe Nectarie, că le-a lăsat gravide pe maici, lucru care s-a dovedit de către doctorul insulei ca neadevărat. Maicile erau fecioare. ”Îndrăcirea” mamei care dorea să-l vadă în iad este oglinda satanică a lumii moderne. Nectarie reușește, prin smerenie, să învingă răul. Lovit de un polițist Nectarie se roagă pentru iertarea acestuia. Filmul are caracteristicile unei producții clasice, de referință.
Sfântul Nectarie, suferind de cancer, este internat în spital, iar lângă el este așezat un bolnav care căzuse de pe o faleză și era paralizat. Imaginea cu bolnavul din salon alături, ca ”tâlharul de pe cruce”, cu coloana ruptă, este mântuitoare. Țăranul, jucat genial de actorul Mickey Rourke, nu înțelegea ce se întâmpla cu el, că are familie și copii și nu mai are cu ce-i să-i întrețină, fiind paralizat. Nectarie îi spune că Dumnezeu are cu el un plan, nimic din ce se întâmplă, de fapt nu este întâmplător. Când Nectarie își dă sufletul în mâinile Proniei cerești, maicile îl dezbracă de rasa călugărească și o pun pe bolnavul paralizat de alături. Acesta când se trezește din somn, începe să-și simtă picioarele și mâinile și se ridică în lacrimi din pat, vindecat. Minunea viindecării este jucată cutremurător de Mickey Rourke. Și când moare, Sfântul Nectare face o minune. Filmul se încheie cu scrisoarea publică a Patriarhiei grecești, după aproape 100 de ani, prin care recunoaște că a greșit față de ierarhul Nectarie prigonit și își cere iertare post-mortem. Este apoi recunoscut oficial Nectarie, ca sfânt, deși grecii îl venerau deja ca sfânt popular. Dar nu știu de ce scrisoarea de iertare a Patriarhiei grecești față de Sfântul Nectarie lasă privitorului filmului un gust amar, că se repară o nedreptate strigătoare la cer, așa de târziu, datorită corupției înaltului cler. Săracii îl vedeau ca fiind altfel pe Sfântul Nectarie, că nu ”este ca ei”, lucru surprins în film prin secvența întâlnirii cu cerșetorul. Consider că filmul trebuie văzut și de ierarhii BOR și să se gândească în timpul vizionării la Sfinții Închisorilor comuniste, deocammdată doar sfinți populari în evlavia populară românească și nu canonizați oficial. Poate așa le-ar veni gândul cel bun să le facem dreptate, mai repede, decât i-a făcut Patriarhia Atenei Sfântului Nectarie. Smerenia este mântuitoare și o cale dumnezeiască a izbăvirii omului păcătos. Acesta este mesajul filmului, care trebuie văzut de cât mai mulți români.
Ionuț Țene
