Părintele arhimandrit Cleopa Ilie a trecut la cele veşnice în data de 2 decembrie 1998, la vârsta de 86 de ani și a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț.

Părintele Cleopa s-a născut în data de 10 aprilie 1912 la Sulița, județul Botoșani, fiind al cincilea copil din cei zece ai unei familii de ţărani harnici şi credincioşi. Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, i-au pus numele Constantin.

„Școala de călugărie”

După ce a urmat cursurile şcolii primare din satul natal, a ucenicit trei ani pe lângă schimonahul Paisie Olaru, pe atunci pustnic la Schitul Cozancea. S-a alăturat obştii Schitului Sihăstria, împreună cu fratele său mai mare, Vasile, în decembrie 1929 și a fost tuns în monahism în data 2 august 1937, primind numele Cleopa.

Timp de 12 ani a făcut ascultare ca păstor, la oile Mănăstirii Sihăstria. Acest timp a reprezentat pentru viitorul mare duhovnic „şcoala de călugărie şi teologie”, după cum însuşi mărturisea cu smerenie. Atunci a avut răgaz pentru a citi zeci de cărţi fundamentale în formarea sa şi a învăţat să iubească şi mai mult creaţia lui Dumnezeu.

Din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi, în iunie 1942, a fost numit egumen interimar. Doi ani mai târziu a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah; în anul 1945 a devenit egumenul Schitului Sihăstria, schit ridicat la rang de mănăstire în 1947, prilej cu care protosinghelul Cleopa Ilie a fost hirotesit arhimandrit.

Persecuția regimului

Nu a trecut multă vreme şi s-a retras în munţi, timp de şase luni, din cauza prigoanei regimului comunist. După această perioadă de retragere, a fost numit stareţ al Mănăstirii Slatina, Suceava, unde a închegat o obşte cu peste 80 de călugări.

Anii de linişte s-au risipit deîndată ce Securitatea a început din nou să-l urmărească și părintele Cleopa s-a refugiat iar în Munţii Stânişoarei, de această dată împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc.

După doi ani, la dorința Patriarhului Justinian Marina, Părintele Cleopa a fost readus la Mănăstirea Slatina; în anul 1956 a revenit la Mănăstirea Sihăstria, de unde s-a retras apoi, pentru a treia oară, în munţii Neamţului.

A pustnicit cinci ani, după care s-a întors la Sihăstria, în anul 1964, ca duhovnic al obştii, unde a povăţuit şi a predicat neobosit, cu multă dragoste atât călugări, cât şi mireni, mai bine de trei decenii.

În data de 6 august 1987 Părintele Cleopa devine nașul de călugărie al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci teologul Daniel – Ilie.

Părintele Cleopa trecut la cele veşnice în data de 2 decembrie 1998.

Mănăstirea Vadu Negrilesei

În apropiere de locul unde a sihăstrit Părintele Cleopa în anii ‘50, Arhiepiscopia Sucevei construiește o mănăstire.

Piatra de temelie a așezământului monahal va fi așezată vineri, 2 decembrie, la 24 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa. Vor sluji Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților împreună cu Episcopul vicar Damaschin Dorneanul.

Tezaurul lăsat

În urma Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie au rămas numeroşi ucenici care îi poartă amintirea vie, scrieri duhovniceşti pline de înţelepciune şi modelul unui mare duhovnic în inima căruia a ars focul lăuntric al credinţei.

Părintele Cleopa este iubit în toată Ortodoxia. Cărţile despre viaţa şi învăţăturile sale au fost traduse în zece limbi.

Părintele Cleopa a uimit mereu prin simplitate și profunzime. Printre cele mai cunoscute remarci ale cuviosului se numără „Mânca-v-ar Raiul” sau „Răb-dare, răb-dare, răb-dare” repetat insistent ca ingredient esențial pentru mântuire, alături de milostenie și rugăciune.

Ilustrativ pentru smerenia părintelui este modul în care se referea la sine: „De ce ați venit la un putregai de moșneag?” și își repeta apoi: „moșul putregai, moșul putregai…”.

Arhimandritul Cleopa Ilie este unul dintre preoții și călugării persecutați sau martirizați de regimul comunist propuși pentru canonizare în anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie.

Publicat de Sorin Ioniţe