Distribuie articolul

PMP cere ministrului Muncii să nu mai plătească pensiile românilor prin băncile austriece, scrie stiripesurse.ro.

Scrisoare deschisă adresată ministrului Muncii, Marius Budăi.

Domnule ministru,

În urma votului negativ dat de Austria admiterii României în Schengen, Partidul Mișcarea Populară vă cere să puneți capăt convențiilor încheiate de Casa Națională de Pensii Publice cu Banca Comercială Româna și cu Raiffeisen Bank pentru plata pensiilor românilor.

Dacă doriți cu adevărat să arătați Austriei că suntem serioși și că nu suntem dispuși să acceptăm tratamentul necorespunzător pe care îl primim, aveți prilejul să le trimiteți astfel austriecilor un mesaj puternic și să le arătați că acțiunile lor au consecințe. Înțelegem că atât PSD cât și PNL îndeamnă românii să boicoteze firmele austriece, dar considerăm că statul român nu utilizează pârghiile pe care le are la dispoziție în relația cu aceste firme.

Boicotul este o opțiune legitimă pe care o are fiecare cetățean care se simte jignit de atitudinea sfidătoare și arogantă a austriecilor, iar companiile austriece din România trebuie să simtă că există consecințe ale deciziei Vienei.

Atragem atenția asupra faptului că, în timp ce oamenii pot boicota companiile austriece, statul român are mecanisme și pârghii legale și instituționale mult mai puternice. Ministerul Muncii, de exemplu, poate să înceapă prin a nu mai plăti pensiile românilor prin băncile austriece. Să plătiți aceste pensii prin băncile românești. Vreți să vă arătați, în calitate de ministru, demni în fața Austriei? Luați măsuri, treceți la acțiune. Nu rămâneți un simplu demagog. Sperăm că veți lua în considerare propunerea PMP și veți acționa în consecință. Demonstrați Austriei că Guvernul României luptă pentru drepturile și interesele românilor cu toate instrumentele pe care statul le are la dispoziție.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: