Pomul vieții

A fost odată un Bădița Ion,

care avea un băiețel, Ionel,

și erau tare săraci,

au moștenit doar o palmă de pământ

de la Ioana, mama lui Ionel,

care a murit la nașterea lui.

Și într-o zi s-au dus să lucreze pământul,

să fi avut un pogon,

dar nu pe teren drept, ci pe o ridicătură și o mică vale.

Și ce-au văzut acolo, pe lotul nelucrat, în bălării?

Un înger rănit.

Stătea culcat pe tină și cu o mână la piept,

acolo unde era rănit și de unde îi curgea sânge,

sânge ar fi trebuit să-i zică,

dar nu era roșu, era albăstrui, spre transparent,

însă era un lichid, clar, au simțit când Ion și-a rupt cămașa

și l-a bandajat pe îngerul rănit.

Dar lichidul tot se prelingea peste bandaj.

Atunci ce-au făcut?

Au luat două bețe groase găsite pe jos

și un covoraș din coliba ce-o aveau acolo,

în vâlcea,

și au făcut un fel de targă.

L-au luat în brațe pe înger,

l-au pus pe targă și au plecat cu el,

spre sat.

L-au dus la dispensar.

Dar doctorul și asistentul lui, un tinerel

de curând venit acolo, proaspăt absolvent,

nu-l vedeau.

Ion și Ionel tot spuneau să le vindece îngerul,

dar medicii se uiau prostiți,

care înger, bade, ce, ai căpiat?!

Cum nu-l vedeți, uitați, aici are rana,

curge, e ceva ciudat, trebuie un medicament

să-i opriți sângerarea sângelui albastru.

Fugi, bade, de-aici, i-a spus doctorul,

nu avem timp de glume,

e o iluzie chioară.

Cum chioară, dom’ doctor, moare omul,

adică îngerul, nu vedeți, abia mai respiră.

Eu parcă simt ceva, zice deodată asistentul.

Să știți că e un înger din antimaterie,

ne-a spus nouă la facultate că o să se petreacă

un nou fenomen, ca la începutul lumii…

Adică ce?

O să fie o invazie de îngeri căzuți.

Unde l-ați găsit?

În curte la noi, colo, de vale, unde avem pogonul.

Era căzut, la pământ, stătea gheboșat,

și ne privea cu niște ochi tare miloși.

Așa o fi, dacă o fi înger.

Dar ce să fie? că doar are aripi.

Și dracul are aripi…

Da, da-s negre,

pe când îngerul nostru le are albe

și capul lui e alb, și veștmintele

și unghiile de la picioare…

NU avem medicamente pentru antimaterie,

a spus doctorul hotărât.

Nu s-au inventat.

Să-l vindece cine l-a rănit.

Cine l-a rănit?

Nu știm, așa l-am găsit. Așa a căzut din cer,

gata rănit.

Bine, bine, luați-vă fantoma și faceți loc,

că așteaptă bolnavii la ușă,

am de rezolvat cazuri mai grele,

materiale, nu imateriale!

Și Bădița Ion și cu fiul său, Ionel,

au luat targa cu îngerul rănit

și au plecat acasă,

dar nu la casa prăpădită din sat,

ci spre bordeiul din vâlceaua pogonului.

Când au ajuns, se făcuse seară.

Și apăruse luna, era chiar Supraluna,

gata să le intre pe ușa bordeiului.

Părea ca o ființă vie, o fi mama lui Ionel,

care îl privea curioasă pe înger.

Și sufla spre el.

Și, ca prin minune, rana se vindeca,

se curăța de lichid pană cu pană.

L-au pus pe îngerul rănit în patul lor

și ei s-au culcat pe jos,

erau învățați, aveau spinarea tare.

Dar a doua zi când s-au sculat,

îngerul nu mai era în pat.

Mai era acolo doar bandajul, cămașa ruptă a lui Ion.

S-a vindecat, tată, l-a vindecat mama,

Supraluna.

Era bine să am un frățior, nu?

Dar a înviat și a plecat în lumea lui.

Și ne-a lăsat.

Dar poate o să vină iar.

Poate nici n-a plecat.

Ia vezi, n-o fi în curte?, cum ziceau ei la pogon.

Au dat rogojina de la intrare la o parte

și au ieșit din colibă.

Și ce-au văzut acolo, în mijlocul curții?

Un arbore.

Foarte luminos.

Tot locul era pustiu, bătut de bălării,

numai copacul falnic, nemaivăzut.

Și în crengile lui au văzut fructe, pere, mere,

goldane, prune și alune,

kiwi și avocado,

ba și legume creșteau, roșii, castraveți,

dovlecei și morcovei,

vrejuri de fasole,

sparanghel și conopidă,

iar pe o creangă au văzut mango și banane.

Și ananas.

Iar peste toate, zdrăngănit de clopoței.

Și din tulpina ca de bucium a pomului magic,

colinde,

se auzeau colinde sfinte,

cu glas de copii și vers de părinte.

Atârnau crengile cu exotisme

ca ugerele driganelor bine hrănite.

Nici nu le venea să creadă că îngerul rănit,

pentru grija pe care au avut-o pentru el,

și pentru credința lor,

fiindcă numai credința le-a dat vedere angelică,

dar eu zic că și foamea,

le-a făcut cadou acest arbore miraculos.

Era arborele vieții.

Care rodea continuu.

Dacă luai o fructă, creștea imediat alta la loc.

Rodea și vara și iarna, continuu.

Și Badea Ion și băiețelul lui, Ionel,

au mâncat din acel pom până la adânci bătrânețe.

Ba, de atâta bogăție,

le dădeau de pomană și vecinilor, și la toți oamenii din sat.

Au ajuns cei mai bogați din țară,

iar locul lor sărac a devenit o împărăție.

I-au zis Împărăția Îngerului Rănit.

Nimeni nu mai trebuia să muncească

și toți se rugau să nu sece pomul vieții.

Ba așteptau să cadă și alți îngeri,

să plouă cu îngeri,

ce, nu meritau?

Grid Modorcea